Tunsori pentru femei plinuțe: 5 opțiuni, pentru ca fața ta să nu pară prea mare!

O siluetă plinuță poate fi corectată vizual cu ajutorul hainelor. Dar cum rămâne cu fața plină? Alege tunsoarea potrivită! În categoria coafurilor interzise intră liniile stricte și drepte: acestea doar adaugă volum și fac contururile mai grele. Cea mai bună soluție sunt coafurile asimetrice, complexe. Care anume? Îți propunem câteva tunsori actuale care te pot ajuta să arăți mai suplă!

Tunsoarea „Bob” alungit

O coafură clasică cu tăietură înclinată, unde șuvițele din față sunt puțin mai lungi decât cele din spate: încadrează fața și „micșorează” contururile. Lungimea – minim până la bărbie, astfel încât tunsoarea să ascundă parțial fața plină. Al doilea detaliu este volumul în partea din spate a capului. Datorită acestuia, chipul va arăta mai elegant.

Carre asimetric

Această tunsoare este o combinație dintre lungimea și forma perfectă. Femeile cu fața plină ar trebui să opteze pentru o astfel de coafură. Nu este prea scurtă, e stilată, se aranjează ușor și ascunde kilogramele în plus datorită șuvițelor de diferite lungimi. Cel mai important este să eviți o tăietură dreaptă, pentru ca tunsoarea să nu arate prea pătrată.

Pixie cu volum în creștetul capului

Pentru acele femei care preferă tunsorile ultra-scurte, se potrivește de minune pixie cu bretonul alungit și volum în creștetul capului. O coafură înaltă va „întinde” vizual fața ca să pară mai subțire. Iar bretonul lung va corecta pomeții proeminenți și obrajii.

Cascadă pe lungime medie

Tunsoarea cu efect graduat maschează foarte bine fața plinuță. Coafura poate fi completată cu breton asimetric sau filat. Este foarte important să îți aranjezi părul, oferindu-i volum la rădăcini. O tunsoare în trepte, cu bucle ușor ondulate, va scădea din plinătatea obrajilor și a bărbiei.

Aurora sau părul lung cu capetele filate

Coafura Aurora este excelentă pentru părul lung. Datorită tunsorii în trepte, se obține volumul din partea superioară a capului iar vârfurile devine mai „vii”. Coafura uniformizează echilibrul proporțiilor și arată deosebit de bine la femeile cu fața pătrată sau dreptunghiulară.

Femeile cu fața plină au nevoie de coafuri voluminoase și este mai bine să opteze pentru lungimea medie a părului. Tunsorile prea scurte necesită o aranjare regulată și se potrivesc fetelor mai tinere. Cea mai bună alegere pentru doamne este carre-ul asimetric sau tunsoarea bob. Aceste coafuri împrospătează aspectul, corectează conturul feței și arată elegant chiar și fără o aranjare specială.