Stilul Hygge și alte 8 idei de interior pentru o locuință confortabilă și primitoare!

Din când în când, cu toții avem nevoie de o schimbare: în viața personală, la muncă, în garderobă, în apartament. Și dacă în primele trei cazuri e mai ușor să găsești o soluție, fiindcă cel puțin totul depinde de tine, atunci când este vorba de renovarea locuinței, lucrurile se complică, din cauza unei multitudini de impedimente: lipsa de fonduri, timp, spațiu, idei sau măestrie.

Dar multe persoane habar nu au despre cât de puțin e necesar pentru a crea o atmosferă plăcută și confortabilă în casă. Astăzi te vom învăța cum să faci acest lucru și să transformi locuința ta într-un loc comod și impresionant, în care să vrei să revii de fiecare dată cu cea mai autentică plăcere.

Idei amenajări interioare

Iluminarea corectă contează

În mod ideal, fiecare centimetru din apartament trebuie să aducă utilitate, mai ales când vorbim de imobilele mici. Îmbinarea bucătăriei și sufrageriei, amenajarea unui birou pe pervaz, instalarea unui dulap cu masă incorporabilă de călcat, sunt doar câteva din metodele care pot optimiza spațiul din casa ta și îmbunătăți luminozitatea.

De asemenea, pentru a seta nivelul potrivit de luminozitate în fiecare cameră, vei avea nevoie de lămpi, candelabre, veioze, aplice, plafoniere și alte surse de lumină. În diferite camere, poți pune accente diferite – pe culori, forme, textură. Reține, minimalismul, formele geometrice și materialele naturale sunt întotdeauna în vogă.

Citește și: Vor fi întotdeauna în vogă: 10 idei superbe de interior, moștenite de la bunici!

Idei de design interior apartament

Folosește oglinzile inteligent

Oglinzile sunt subestimate de toată lumea, deși acestea fac spațiul să pară mai voluminos, asigură o bună iluminare a locuinței, acoperă spațiile goale și sustrag atenția de la defecte.

Pentru a schimba geometria camerei, designerii de interior recomandă inserarea acestora în pereți, uși și chiar pe tavan. Iar partea bună e că sunt un accesoriu de decor universal, adică se vor încadra cu ușurință atât într-o garsonieră de 30 m2, cât și într-un apartament spațios.

Idei amenajări draperii

Renovează casa, folosind perdele și draperii

Atunci când inițiază o renovare, românul se gândește la draperii în ultimul rând, când nu mai are energie și inspirație să abordeze problema creativ. În zadar. Draperiile nu doar organizează spațiul din apartament, ci influențează stilul, atmosfera și calitatea somnului tău.

Îți recomandăm să alegi nuanțe calde, deschise, pentru a extinde vizual spațiul. Iarna – roșu, galben, roz, pentru a crea o atmosferă cordială, iar vara – nuanțe reci, pentru prospețime și vigoare.

Dungile transversale pe țesătură contribuie la extinderea vizuală a pereților, iar cele verticale, fac camera să pară mai înaltă. Dacă locuința ta e amenajată în stil clasic, alege draperii opace, iar dacă e în stil loft, draperii mate. Un interior scandinav arată armonios cu perdele din bumbac sau linum, în nuanțe naturale.

Citește și: DEMODAT: 7 semne ale unui interior fără gust

La bucătărie poți folosi jaluzele, în dormitor – perdele opace și neutre, iar în camera copiilor, perdele din bumbac sau mătase, colorate, dar nu exagerat de strălucitoare.

Decor apartament mic

Folosește pernele pentru a adăuga culoare apartamentului tău

Cea mai simplă și ieftină metodă de a reîmprospăta întregul interior, adăugând accente intense și strălucitoare, acolo unde totul e gri. Husele în tonuri variate și de textură diferită, pot să transforme complet atmosfera din locuință, în dependență de gustul și dispoziția ta. Mai mult decât atât, casa va arăta întotdeauna proaspăt, atât pentru tine, cât și pentru oaspeții tăi.

Idei de amenajare living cu bucătărie

Decorează camera cu veselă

Dacă nu ai bani pentru renovarea bucătăriei sau sufrageriei, poți decora interiorul cu vase elegante, amplasate astfel încât să iasă în evidență. Poate fi vorba de o vază pentru fructe, o carafă cu apă, o tavă cu pahare sau o simplă vază cu flori, care să-ți facă ștrengar din ochi când te trezești dimineața, creând o atmosferă de liniște și împăcare.

Și nu uita să ascunzi în interiorul acestora gustări delicioase și sănătoase, astfel ca oaspeții să fie luați complet prin surprindere, iar tu să ai întotdeauna provizii cu care să poți să te delectezi.

Citește și: Amenajarea holului de la intrare: 22 de idei pentru un interior confortabil și atrăgător.

Design pereți interiori

Picturile – o soluție universală și atemporală

Pereții nu trebuie să rămână goi, iar cel mai banal și eficient lucru pe care poți să-l faci, este să-i decorezi cu tablouri. Stilul și specificul lor vor face diferența dintre un apartament obișnuit și unul contemporan și stilat.

Atunci când decorezi pereții, îți sugerăm să alegi o temă specifică, de exemplu: călătorii, mare, păduri, castele, sau dimpotrivă, să adaugi o notă post modernistă locuinței tale, agățând diferite abstracții. Fotografiile, desenele și portretele, de asemenea, sunt întotdeauna binevenite. O estetică deosebită este dată de suveniruri și sculpturi, dar nu uita că minimalismul arată întotdeauna mai bine decât belșugul.

Amenajare apartament mic

Optimizează spațiul de depozitare

Chiar dacă ai în casă o cămară unde păstrezi tot felul de lucruri de care nu te folosești – fără cutii, lăzi, sertare și organizatoare e destul de complicat să gestionezi spațiul din locuință corect. Tot de ce ai nevoie sunt câteva cutii stilate de carton, care nu costă scump, și câteva rafturi practice și elegante.

Nu uita că aceste elemente trebuie să fie de aceeași culoare, sau concepute în același stil, pentru a-i da casei tale un aspect ordonat și organizat.

Citește și: Un raft poate fi atât practic, cât și stilat – 25 de idei neobișnuite pentru amenajarea pereților din casa ta!

Amenajare plante apartament

 Plantele de cameră – un mod de a aduce interiorul la viață

Plantele de interior purifică aerul și alimentează locuința ta cu oxigen, bucurând ochii, plămânii și sufletul, iar multe din ele nu sunt pretențioase și le poți îngriji chiar și fără cunoștințe sau experiență corespunzătoare.

Ghiveciurile cu flori arată întotdeauna actual, atât la podea, cât și pe pervaz, rafturi sau la balcon. Încearcă să le pui în locuri neobișnuite, de exemplu, în baie sau lângă oglinzi.

Citește și: 6 plante de interior care aduc beneficii locuinței tale

Amenajare stil nordic

Bonus pentru amatorii de hygge

Hygge este un adjectiv danez utilizat pentru a descrie tot ceea ce înseamnă confortabil, plăcut sau frumos. În lume, Hygge este asociat cu lumânările, care creează o atmosferă de căldură, confort și armonie în casă. Nu trebuie să fie scandinav pentru a fi de acord cu acest lucru. Păstrează câteva lumânări rezervă în casă, ca să fii gata în orice zi să trăiești acest moment sau să te împarți cu rețeta scandinavă a fericirii cu cei dragi.