
În viață este important să fii deștept. Dar nu mai puțin important este să pari deștept, pentru că de cele mai multe ori anume prima impresie contează. O impresie bună dă bine și la locul de muncă, și la o petrecere, și chiar și între prieteni. De aceea, e bine să știi să o creezi. Iată 9 trucuri utile, care te vor ajuta să creezi o impresie bună oriunde te-ai afla.
1. Nu ține berea în mână
Oamenii de știință au demonstrat că persoanele care au în mână o sticlă de vin sau un pahar de bere sunt percepute a fi mai puțin inteligente decât cele care nu au în mână nimic. Legătura dintre consumul de alcool și diminuarea capacităților intelectuale este atât de evidentă încât din cauza ei suferă chiar și consumatorii ocazionali.
2. Ai încredere în tine
Încrederea de sine este asociată cu oamenii inteligenți. Oamenii care cred sincer în propriile capacități se descurcă mai bine cu sarcini de diferită natură și sunt percepuți ca fiind deștepți de către cei din jur. Pe de altă parte, îndoiala și încrederea scăzută de sine tind să ne diminueze rezultatele și ne fac să părem mai puțin deștepți.
3. Vorbește expresiv
Experții în comunicare afirmă că dacă doi oameni spun același lucru, cel a cărui voce sună mai expresiv va părea mai inteligent decât celălalt. De aceea, dacă vrei să pari mai inteligent, controlează-ți felul în care vorbești. Joacă-te cu tonalitatea, înălțimea, viteza, volumul și energia cu care pronunți diferite cuvinte.
4. Folosește cuvinte simple
Nu folosi un cuvânt de zece dolari atunci când un cuvânt de 25 de cenți este suficient. Acest sfat îl primesc, în general scriitorii. Dacă un discurs este prea complicat și se regăsesc în el cuvinte pompoase, oamenii se pierd și îl percep ca fiind unul gol și pretențios. De aceea, dacă vrei să pari mai deștept, folosește cuvinte simple.
5. Folosește diagrame
Numeroase studii au demonstrat că oamenii au mai multă încredere în sursa de informații dacă aceasta conține tabele, diagrame și figuri. De exemplu, în cadrul unui experiment jumătate dintre subiecți au primit un raport cu diagrame în interior. Restul au primit același raport în format text. Astfel 96% dintre voluntarii din primul grup au perceput informațiile ca fiind logice și corecte, versus 65% în cel de-al doilea grup.
6. Privește oamenii în ochi
Contactul vizual dezamorsează tensiunea și crește atât încrederea dintre două persoane, cât și inteligența percepută. Un studiu realizat la Universitatea din Loyola a demonstrat că persoanele care mențin contactul vizual cu interlocutorul au obținut un scor mai mare la inteligența percepută, decât cei care priveau în altă direcție.
7. Poartă ochelari
Poate că ochelarii nu te vor face mai frumos, dar cu siguranță te vor face să pari mai deștept în ochii altora. Studiile arată că oamenii care poartă ochelari, în special modele cu rame groase și grele, par mai deștepți pentru cei din jur. Prin urmare, dacă vrei să creezi o astfel de impresie, cumpără-ți niște ochelari decorativi.
8. Îmbracă-te deștept
Studiile arată că hainele pe care le purtăm ”modelează” percepţia altora despre capacităţile noastre. Un bărbat la cravată întotdeauna va părea mai deștept decât unul îmbrăcat în maiou. Mai mult decât atât, îmbrăcămintea ne influențează și performanța la locul de muncă. Oamenii se descurcă mai bine cu sarcinile de inteligență și concentrare atunci când poartă halate de laborator.
9. Mergi cu aceeași viteză ca și restul
Oamenii folosesc viteza de mişcare pentru a înțelege prezenţa de spirit a altor persoane, cel puțin aceasta este concluzia unui studiu realizat de Cary Morewedge de la Universitatea din Boston. Cu alte cuvinte, dacă mergi mai repede sau mai încet decât cei care te înconjoară, ei te vor crede mai puţin inteligent.