Respectă aceste 4 reguli și vei avea o minte senină la 90 de ani!

Creierul trebuie antrenat. Cât mai mult și cât mai des posibil. De sănătatea lui depinde sănătatea ta la adânci bătrâneți. Corpul te poate da de gol, dar viața continuă atât timp cât mintea rămâne lucidă.

Demența, problemele de memorie, scleroza – toate sunt o realitate cu care se confruntă foarte multe persoane. Dar pe toate le putem preveni. Cum? Antrenând cel mai important organ! Iată 4 obiceiuri simple, care îți vor păstra creierul sănătos până la adânci bătrâneți.

#1. Încearcă ceva nou!

Chiar dacă trupul și mintea se împotrivesc, creierul adoră activitățile noi: învățarea unei limbi străine, practicarea unui nou dans, a unui nou sport, stăpânirea unui instrument muzical etc. Toate acțiunile noi grăbesc viteza de procesare a informațiilor, întăresc sinapsele și extind rețelele funcționale ale organului.

Creierul se dezvoltă numai și numai când încerci ceva nou. Pe măsură ce înveți lucruri noi, creierul creează noi conexiuni între neuroni, care-ți vor fi foarte utile în viitor.

Orice experiență nouă este binevenită. Spală-te pe dinți cu mâna stângă, fă duș cu ochii închiși, plimbă câinele pe un traseu nou, citește o carte, ascultă un nou post de radio, fă cunoștință cu o altă persoană etc. Rutina este adversarul numărul 1 al creierului tău.

Fără efort intelectual, dendritele, care asigură funcționalitatea influxurilor nervoase, se contractă sau dispar complet. Experiențele, provocările și ideile noi, dimpotrivă, sporesc capacitatea și elasticitatea rețelei dendritice și îți îmbunătățesc abilitățile cognitive pe termen lung.

#2. Învață o limbă străină

Învățarea unei limbi străine este unul din cele mai bune exerciții pentru creier. Cercetătorii au demonstrat că acest exercițiu intelectual contribuie la extinderea cortexului cerebral și la creșterea nivelului de activitate a creierului. Chiar și o conversație frântă cu un străin stimulează percepția vizuală, auditivă, fonemică și capacitatea de înțelegere.

Alege orice limbă și chiar nu contează accentul sau rezultatul final. Contează procesul de învățare și efortul depus. Dar partea bună e că oricât de lent înveți, într-un final oricum vei fi în stare să citești o instrucțiune pe altă limbă, să vizionezi un film, să asculți un interviu și chiar să discuți cu un turist străin.

#3. Meditează

O altă tehnică eficientă este meditația. Conform ultimelor studii, meditația sporește cantitatea și densitatea de materie cenușie din zonele creierului responsabile de atenție și procesarea semnalelor senzoriale externe.

Cu ajutorul meditației, literalmente, îți poți extinde capacitatea creierului în fiecare zi, fără a consuma prea mult timp pentru asta. “Deși meditația este asociată cu senzația de împăcare emoțională și relaxare fizică, aceasta îmbunătățește inclusiv și abilitățile cognitive ale persoanei” afirmă neurofiziologul Sara Lazar.

O altă metodă de relaxare este cititul. În timpul lecturii, creierul tău descifrează date brute și simboluri abstracte, pe care le sintetizează și le revizuiește în rezultate concrete și idei complexe. Atunci când citim, se activizează aceiași neuroni care ar fi activi, dacă am experimenta în realitate ceea ce citim.

#4. Învață, uneori, să nu faci nimic!

Nu te așteptai la o asemenea întorsătură, nu-i așa? Dar activitatea fizică și intelectuală are caracter marginal, cu alte cuvinte, începe să scadă dacă nu iei o pauză la un moment dat. Potrivit neurologilor, două ore de tăcere pe zi accelerează dezvoltarea celulelor din hipocampus, o zonă a creierului asociată cu formarea memoriei.

O alternativă este să faci sport. Indiferent dacă îți place sau nu, activitatea fizică îmbunătățește substanțial nu doar corpul, ci și starea psiho-emoțională și performanțele cognitive ale omului. Iar dacă încă nu ai găsit sportul care te inspiră, să știi că trei plimbări pe săptămână, a câte 30-60 de minute, în ritm alert, îmbunătățesc cu 20% funcțiile executive ale creierului tău.

Citește și: 15 învățături de la Natalia Bekhtereva, femeia care și-a dedicat întreaga viață studierii creierului uman!