
Când am părăsit casa părintească mi-am dorit foarte mult să-mi transform noua locuință într-un loc ergonomic și reconfortant în care să revin de fiecare dată cu sinceră și îmbătătoare plăcere. Iată de ce, unul din primele lucruri pe care plănuiam să le achiziționez imediat după mutare era un difuzor de aromă cu bețișoare parfumate, atmosfera cordială fiind creată în mare parte de miresme.
Toate bune și frumoase, numai că prețul acestuia pregătea un atentat serios la integritatea buzunarelor mele, prin urmare, am decis să-l confecționez de sine stătător și s-a dovedit a fi mai simplu decât îmi imaginam.
Difuzoarele de aromă cunosc numeroase variații, începând cu lămpi care funcționează pe bază de uleiuri esențiale și terminând cu vase parfumate, umplute cu petale de trandafir și câteva picături de ulei esențial. Totuși, alegerea mea s-a oprit la versiunea cu bețișoare parfumate, care după gustul meu e cea mai stilată și cu efect mai pronunțat dintre toate.
În ceea ce privește uleiurile, acestea sunt de două tipuri: naturale și sintetice. Dacă primele au multe proprietăți favorabile, însoțite de un miros calmant, revigorant și îmbătător, cele din urmă nu sunt foarte utile și au un miros destul de accentuat, poate chiar iritant.
Uleiurile naturale, de regulă, nu sunt deloc agasante. Mirosul te învăluie și iese în evidență doar primele minute, după care se integrează firesc și armonios în ambianța înconjurătoare, astfel încât nu-i mai conștientizezi prezența, cu toate că el continuă să acționeze subtil asupra stării tale de spirit, stimulând buna dispoziție și nivelul de satisfacție generală.
Pentru a confecționa acest difuzor, vei avea nevoie de nițel entuziasm și de următoarele componente: un recipient stilat de sticlă, 85 ml de ulei de măsline, 15 ml de alcool etilic, 25 de picături de ulei esențial și două bețișoare de bambus.
1. Toarnă uleiul de măsline în recipientul de sticlă, după care poți să adaugi alcoolul și la urmă picăturile de ulei esențial.
2. Ulterior, închide recipientul și agită-l ca să se amestece bine, iar apoi, lasă soluția intactă timp de 24 de ore.
3. La scurgerea acestui interval, deschide recipientul și introdu bețișoarele de bambus. Acestea facilitează răspândirea aromei, iar alcoolul sporește volatilitatea substanței, astfel încât mireasma învăluie subtil întreaga casă.
4. Așează difuzorul într-un loc potrivit și profită de aromă acestuia.
Aromele sunt variate și pot fi adaptate în funcție de context și sezon. În perioada rece a anului, când ducem lipsă căldurii și luminii solare se potrivesc aromele revigorante. Spre exemplu, poți combina 20 de picături de ulei esențial de lămâie cu câte 15 picături de uleiuri esențiale de lavandă și mentă, care vor genera o mireasmă delicată și proaspătă de caramel.
Pentru o cameră luminoasă și confortabilă de fată, poți combina uleiul de iasomie (10 picături), citronelă (20 de picături) și mentă (10 picături).
Iar pentru baie, 20 de picături de ulei esențiale de eucalipt, 20 de lămâie și 10 de arbore de ceai.
Dar tu cum îți faci locuința să fie mai confortabilă?