Paza bună trece primejdia rea: 21 de sfaturi utile la împachetarea bagajului de călătorie!

Biletele sunt cumpărate, camera de hotel este rezervată, pașaportul este valabil, ce poate merge prost? Bagajul! Împachetarea și despachetarea bagajului de călătorie e o adevărată corvoadă pentru fiecare din noi. Dar iată câteva sfaturi simple, care îți pot da o mână de ajutor!

Cum să-ți faci bagajul eficient?

#1. Lista

Pentru început, fă o listă. Da, pare o idee plictisitoare și de modă veche, dar e cea mai simplă și eficientă cale de a alege grâul din neghină și a lua cu tine tot de ce ai nevoie.

#2. Trusa medicală

Bine, trusă e mult spus. Dar n-ar fi rău să ai o punguță cu pastile de primă necesitate (pentru dureri de cap, indigestie, rău de mișcare etc). La urma urmei, paza bună trece primejdia rea.

#3. Mai puține lichide

Fii atent cu băuturile în avion. Nu poți să iei la bord mai mult de un litru de lichide. În plus, recipientele în care ții lichidele nu trebuie să depășească 100 de ml. Ele trebuie ambalate în pungi transparente, resigilabile, de plastic.

#4. Eticheta de bagaj

Eticheta de bagaj ajută. Dacă nu ești vedetă de cinema și nu faci călătorii incognito, e mai bine să o completezi, cine știe ce se întâmplă cu bagajul tău.

#5. Greutatea bagajului 

Respectă restricțiile referitoare le bagaje. Dacă compania aeriană spune maxim 23 de kilograme, pune geanta pe cântar și asigură-te că nu ai depășit această limită, altfel la aeroport te vei trezi cu locuri goale în buzunar sau va trebui să-ți iei adio de la puloverul din cașmir pe care l-ai îndrăgit atât de mult.

Împachetarea hainelor în bagaj

#6. Suvenirele 

Gândește strategic și lasă loc în bagaj pentru cadouri, suvenire și produse cumpărate la duty free.

#7. Pantofii

Pantofii devorează insensibil spațiul din bagaje. Nu pune pantofii unul alături de altul. Aceștia trebuie împachetați și puși în colțuri diferite. P.S. – Niciodată nu vei avea nevoie de mai mult de 3 perechi de pantofi oriunde ai pleca.

#8. Cosmeticele

Dacă nu te-ai pornit pe o insulă pustie, poți să-ți cumperi cosmetice de la destinație. Nu știu țări unde nu se vinde fond de ten. Dacă nu poți trăi fără crema preferată, ia atât de cât ai nevoie pentru călătorie. Nu pune toate articolele de igienă în aceeași pungă. Asigură-te că sunt ermetice și împrăștie-le prin diferite colțuri ale valizei pentru a umple spațiile goale.

#9. Role de îmbrăcăminte

Înfășoară ciorapii și lenjeria sub formă de role și pune-le în încălțăminte. Învelite într-o pungă, bineînțeles. În acest fel, vei economisi spațiul și vei preveni deformarea pantofilor. Tot în încălțăminte poți stoca ceasul, cravata și tocul pentru ochelari. Cu cât articolele sunt mai strâns ambalate, cu atât vor suporta mai ușor călătoria.

Tricourile și puloverele ocupă mai puțin spațiu și fac mai puține cute dacă sunt înfășurate sub formă de role în loc să fie împăturite în mod obișnuit. Dacă planifici să iei multe articole de acest gen, iar valiza e suficient de adâncă, poți aranja primul strat doar din role.

#10. Obiectele prețioase

Păstrează actele, banii și obiectele prețioase în bagajul de mână, deoarece niciodată nu poți fi sigur că bagajul de cală nu va fi pierdut.

Împachetare bagaje aeroport

#11. Adaptoarele

Ia-ți adaptoare de acasă, dacă știi că vei avea nevoie de ele. La aeroport sau la destinație pot fi de câteva ori mai scumpe.

#12. Garderoba

Ia-ți haine comode, universale și necesare. Ca și în cazul cu pantofii, nu ai nevoie de 20 de ținute, chiar dacă ai vrea să le etalezi pe toate. Oamenii călătoresc fie în interes de afaceri, fie în scopuri recreative. Nu te duci să defilezi pe podium, la urma urmei.

#13. Alimentația

În avion e mai bine să nu riști și să nu încerci bucate necunoscute, din care nu ai gustat anterior. Pentru binele tău.

#14. Hainele

Grupează hainele pe categorii. Mai întâi un strat de cămăși, apoi un strat de pantaloni, apoi pantofii și așa mai departe.

#15. Lenjeria de corp

Pune un set de lenjerie de corp în bagajul de mână ca să fii pregătit în cazul în care rămâi fără bagajul de bază.

Împachetare bagaje vacanță

#16. Prognoza meteo

Degeaba ai pregătit fusta creion, sandalele și cămașa dacă sinopticienii anunță ploi în zona unde urmează să ajungi. Verifică prognoza meteo cu o zi înainte de plecare.

#17. Manichiura

Fără manichiură la bord! Nu ne referim la unghii, ci la ustensile. Dacă plănuiai să-ți faci un pic unghiile în timpul zborului, renunță la această idee. Foarfeca și alte obiecte ascuțite sunt interzise la bord.

#18. Prioritățile

Obiectele de care știi că vei avea nevoie în timpul zborului sau la aterizare, se pun în vârful bagajului. Un sfat elementar pe care îl neglijează o bună parte din oameni. În special cei care călătoresc pentru prima dată.

#19. Prosoapele

Un alt consumator inutil de spațiu. Nu am auzit de hoteluri fără prosoape.

#20. Pantalonii

Ca pantalonii să rămână intacți, așează-i la fundul valizei în așa fel ca partea de după genunchi să rămână în afară. După care, așează straturile de tricouri și cămăși și acoperă această splendoare cu partea rămasă. De altfel, buzunarele trebuie să fie goale pentru a nu deteriora țesătura.

#21. Ultima verificare

Înainte de a ieși din casă, asigură-te că ai luat toate produsele de primă necesitate și în primul rând – pașaportul!

Citește și: Sfaturi pentru șoferi: ce fac nemții ca să nu adoarmă la volan?