Orhideea de casă: Respectă aceste 9 reguli și orhideea ta va înflori tot anul!

Orhideea este considerată un simbol al frumuseții și feminității. În multe culturi se consideră că planta aduce fericirea și bunăstarea în casă. Nu e de mirare că orhideea este una dintre cele mai apreciate flori din lume.

Dar pe cât e de frumoasă, pe atât e de pretențioasă. Nu oricine e în stare să o stăpânească. Ca să te bucuri de florile îmbietoare ale acestei plante, vei avea nevoie de puțină răbdare și un pic de îndemânare. Dacă faci totul corect, înflorirea orhideei va dura de la 2 la 6 luni. Iar unele genuri, precum Phalaenopsis sau Wanda, pot înflori pe tot parcursul anului. Iată 9 reguli de care trebuie să ții cont.

1. Vârsta orhideei

Dacă planta nu te bucură cu flori, e posibil să fie prea tânără. Orhideele încep să înflorească după 1,5 sau chiar 3 ani, în dependență de soi. Pentru a determina dacă o orhidee este suficient de matură, verifică numărul de lăstari. O plantă adultă, gata să înflorească, ar trebui să aibă de la 5 până la 8 lăstari.

Dacă planta are puține ramuri și florile încep să apară, nu te grăbi să sărbătorești. O plantă care este prea tânără nu întotdeauna își revine după înflorire și se poate ofili.

2. Transportarea orhideei

Transportarea și transplantarea este un adevărat stres pentru orhidee. Această plantă nu iubește să fie purtată dintr-un loc în altul și reacționează negativ chiar și la permutări mărunte.

Orhideea reacționează la poziție în raport cu sursa de lumină. Prin urmare, dacă trebuie să muți ghiveciul dintr-un loc în altul, este necesar să îl poziționezi cu aceeași parte spre sursa de lumină precum era înainte. Mișcarea afectează negativ dezvoltarea florii, mai ales în momentul apariției pedunculului.

3. Ghiveciul pentru orhidee

Rădăcinile orhideelor ​​sunt implicate activ în procesul de fotosinteză, deci este important să-și ia doza de lumină. Din această cauză, e mai bine să renunți la ghiveciurile tradiționale în favoarea unor ghivece transparente din plastic, cu multe orificii pentru drenaj. Vei afla mai jos de ce orificiile sunt atât de importante.

De asemenea, nu se recomandă să folosești ghiveciuri cu forme în relief, deoarece rădăcinile plantei tind să se lipească de suprafețele neuniforme. În plus, elementele ascuțite pot răni sistemul radicular al orhideei, ceea ce va dăuna întregii plante. Cu alte cuvinte, ghiveciul trebuie să fie neted și transparent.

4. Luminozitatea pentru orhidee

Lumina soarelui este foarte importantă pentru înflorirea orhideelor. Fără ore întregi de lumină (10-12 ore pe zi), aceste plante nu vor înflori. Prin urmare, toamna și iarna, când există mai puțină lumină naturală, deficitul trebuie suplinit artificial.

Dacă orhideea a eliberat un peduncul toamna sau iarna, atunci trebuie să ai grijă ca el să nu moară din cauza orelor scurte de lumină. Fără iluminare suplimentară în sezonul întunecat, pedunculul se poate opri din dezvoltare sau se poate usca. În acest sens, poți folosi o lampă specială concepută pentru iluminarea suplimentară a plantelor. Ea oferă multă lumină strălucitoare fără a usca aerul din jurul florilor. Teoretic poți folosi o lampă obișnuită doar pentru peduncul, dar ai grijă să nu-l usuci.

5. Temperatura pentru orhidee

Orhideea adoră căldura și nu tolerează frigul. De asemenea, este sensibilă la curente. Temperatura optimă, necesară ca planta să se dezvolte normal e cuprinsă între 18 și 28 de grade Celsius. Se recomandă ca în timpul zilei temperatura aerului să fie cu 4-5 grade mai mare decât în timpul nopții.

Ca orhideea să se simtă bine în casă, ea trebuie ferită de acțiunea directă a soarelui. Frunzele de orhidee sunt foarte sensibile, iar razele solare le pot deteriora. În consecință, procesele metabolice ale plantei vor fi tulburate și ea nu va înflori deloc. Prin urmare, orhideea nu trebuie amplasată în partea de sud a camerei.

6. Udarea orhideei

Unii oameni consideră că este mai bine să udăm planta o dată în plus, decât să o udăm prea rar. Această abordare este greșită, deoarece excesul de umiditate duce la degradarea sistemului radicular al plantei. Rădăcinile putrezesc, iar frunzele devin moi și lipsite de vlagă. Planta trebuie udată o dată la 7 zile în timpul verii și de 2-3 ori pe lună în timpul iernii. Atunci când solul se usucă!

Fii atentă la starea acesteia. Dacă observi că frunzele inferioare se ofilesc la capete sau se lasă în jos ca urechile unui iepuraș înseamnă că planta are nevoie de mai multă apă, iar dacă frunzele sunt moi și încep să putrezească, înseamnă că o uzi prea des.

7. Umiditatea aerului pentru orhidee

O altă condiție importantă pentru înflorire este umiditatea aerului. Dacă aerul este prea uscat, orhideea se poate opri din creștere, iar florile se pot usca prematur.

Pentru a crește umiditatea în încăperea unde păstrezi orhideea, pune alături de plantă un recipient cu apă. De asemenea, în perioada aridă a anului, orhideea trebuie stropită din pulverizator.

8. Udarea orhideei prin scufundare

Orhideea poate fi udată prin metoda tradițională, turnând apă în ghiveci și alimentând rădăcinile inferioare al acesteia. Dar pentru un plus de eficiență, poți construi un ghiveci special, cu găuri, care poate fi montat în interiorul unui ghiveci cu apă.

O astfel de construcție imită condițiile naturale de dezvoltare a plantei și alimentează întregul sistem radicular al orhideei. În loc de udarea obișnuită, e suficient să pui ghiveciul în recipientul cu apă timp de jumătate oră. La discreția ta, poți adăuga în apă îngrășăminte, minerale sau substanțe fertilizatoare. Dar nu uita că ghiveciul trebuie mișcat cu atenție.

9. Îngrășăminte pentru orhidee

Ca să te bucuri de florile și mireasma ei, trebuie să o ferești de lumină, să-i asiguri temperatura optimă, să o uzi regulat și să o mai și hrănești.

Dar cu ce să o hrănești ca să înflorească frumos? Fii pe pace, pentru a face orhideea să înflorească neîncetat nu vei avea nevoie de îngrășăminte speciale. Totul este ieftin și la îndemână. În articolul de mai jos vei găsi câteva rețete eficiente, care nu costă aproape nimic.

Citește și: Îngrășăminte pentru orhidee: Cu ce să-ți alinți orhideea ca să înflorească neîncetat?