
Toată lumea visează la o casă luminoasă, bine aerisită, din materiale ecologice, în care să vrei să revii de fiecare dată cu cea mai sinceră și îmbietoare plăcere. O casă în sânul naturii, departe de tot ce înseamnă urban. În care să te simți bine, iar familia ta să fie în siguranță. O casă unde poți să uiți de toate problemele cotidiene și să fii alături de cei dragi și departe de toți restul. Anume despre o astfel de casă vom discuta în continuare. Iar la final de articol vei găsi și proiectul acesteia.
Casă ecologică în pădure
Această mică locuință în stil eco a fost proiectată de arhitectul scandinav, Huus Heim, și o poți găsi într-una din nenumăratele păduri norvegiene. Clientul a cerut ca imobilul să fie proiectat în așa fel încât să păstreze și, cel mai important, să țină cont de topografia naturală a sitului. Cabana îmbină liniile perfecte ale stilului contemporan cu un cadru tradițional din lemn și ornamentele personalizate solicitate de client.
Carcasa construcției a influențat direct dimensiunea și dispunerea casei. Aceasta are o zonă spațioasă de living, în formă de L, care se transformă treptat în bucătărie-sufragerie. Jumătate din spațiul de locuit este situat la nivelul mansardei și la antresol. Proprietarul folosește aceste zone inclusiv pentru muncă.
Casa are o suprafața totală de 85 mp. Pe lângă living și bucătărie, cuprinde două dormitoare, o baie, o cameră de oaspeți și un studio de lucru cu balcon. Dormitorul de la primul etaj este mai mic decât cel de la etajul al doilea, dar are acces direct la baie, cel de-al doilea fiind rezervat pentru oaspeți. Pentru a ajunge acolo, trebuie să faci un cerc prin toată casa. Ceea ce nu este foarte comod în viața de zi cu zi.
Proiectul locuinței
La primul etaj observăm un pridvor, după care urmează antreul cu acces la dormitor, baie și la camera de zi, care se transformă în bucătărie-sufragerie. Din sufragerie poți să ieși pe terasă. Iar din zona pentru oaspeți, poți să ieși la balcon. Observăm și o intrare în spate, care duce la spațiul de sub scări, unde se află o cămară. La al doilea etaj există doar un dormitor și un hol spațios de tip studio.
Ce părere ai despre o asemenea casă de vacanță? Confortabilă sau pretențioasă, o necesitate vitală sau un moft pentru aristocrați?
Citește și: Aveți grijă să nu faceți aceeași greșeală! De ce regret că am construit o casă de 220 m²…