Graba strică treaba: Nu uita să faci aceste 9 lucruri înainte să ieși de la birou!

Aștepți cu nerăbdare ziua de vineri și numeri minutele până la încheierea programului? Stai liniștit. Weekend-ul nu pleacă nicăieri. Ce-ar fi să petreci timpul rămas un pic mai util? De exemplu, ai putea să faci ordine la masa de lucru, să-ți planifici agenda pentru săptămâna următoare sau să-i spui cuiva mulțumesc. Iată 9 lucruri utile pe care ai putea să le faci cu 10 minute înainte să ieși de la birou!

#1. Fă curat 

Masa de lucru trebuie să arate întotdeauna impecabil. Un birou dezordonat este o sursă suplimentară de stres, care te sustrage de la procesul de lucru și îți compromite imaginea. Pe masă nu trebuie să rămână nimic în afară de ceea ce îți trebuie nemijlocit pentru muncă. Dacă ești nevoit să scrii un raport pe marginea mesei, nu-i de mirare că munca îți provoacă doar emoții negative. Vineri seara, înainte de a pleca de la birou, asigură-te că masa este în ordine.

#2. Actualizează lista de sarcini 

Revizuiește-ți notițele: ce ai făcut astăzi și ce ți-a scăpat? Poate că ți-a scăpat ceva important sau poate că ai uitat să notezi ceva important pentru ziua de mâine. Studiile arată că obiceiul de a revizui ziua la final de program crește productivitatea muncii cu 20 %.

#3. Stabilește sarcinile pentru săptămâna viitoare

În general, e bine să ai o listă bine gândită cu taskuri pentru fiecare zi. Mai bine zis, pentru ziua următoare. Iar dacă timpul și specificul muncii îți permite aceste lucru, ce-ar fi să-ți faci un program pentru toată săptămâna viitoare? Împărțind sarcinile în funcție de dificultate și de priorități. O astfel de abordare crește productivitatea muncii și reduce nivelul de stres.

#4. Verifică mailul și apelurile pierdute

Știm că toate lumea se confruntă cu spam-ul, dar poate că printre zecile de mesaje sunt câteva cu adevărat importante, care necesită un răspuns rapid sau care trebuie incluse în agenda pentru ziua următoare. Același lucru e valabil pentru apeluri. Iar pentru a scăpa de spam, roagă it-istul să-ți seteze câteva filtre la email.

#5. Evaluează munca echipei

Dacă ești șef de departament sau lider de echipă, pe lângă rezultatele tale, trebuie să evaluezi și munca echipei. În tihnă, fără scandaluri și fără citări.

#6. Relaxează-te

Ia o pauză și relaxează-te timp de câteva minute pentru a te elibera de stres și a-ți curăța mintea înainte de plecare. E important ca gândurile rele să rămână la birou, ca să nu se răsfrângă asupra familiei.

#7. Verifică-ți agenda pentru ziua de luni

Ce ai de făcut luni dimineață? Care sunt prioritățile pentru începutul săptămânii viitoare? Ce nu trebuie să ratezi nici într-un fel? E important să știi aceste lucruri de vineri seară, ca să începi cu dreptul ziua de luni.

#8. Mulțumește-i cuiva

Acest gest simbolic și inocent va întări spiritul de echipă și îți va îmbunătăți starea de spirit înainte de weekend. Spune o glumă, un compliment sau niște cuvinte de laudă. E mult mai bine decât un “vă pup” sec.

#9. Pleacă

Vineri seara trebuie să pleci. Oricât de importantă e munca. Nu uita că acasă te așteaptă soția, copiii, părinții sau animalele de companie. Altruismul e binevenit, dar toată lumea merită o pauză din când în când.

Citește și: O viață fără stres – 8 modalități de combatere a stresului la locul de muncă!