Mușcata – cum o plantăm și cum o îngrijim ca să înflorească tot anul?

Mușcata este o plantă rustică, decorativă, cu frunze rotunjite și ușor parfumate, bogată în flori viu colorate, care emană voie bună și optimism și fac din geranium una din cele mai populare plante decorative din lume.

Înmulțire mușcate prin butași

Înmulțirea la mușcate poate fi realizată atât prin semințe, cât și prin butași. Cel mai adesea se face prin butași lungi de 10 cm. Perioada optimă pentru recoltarea butașilor este la sfârșitul verii, iar la începutul primăverii (mij. februarie – mij. martie) mușcata se tunde.

Îndepărtează tulpinile nesănătoase, curăță toate frunzele uscate și scurtează lăstarii la 10-15 cm. Butașii tăiați pot fi puși la înrădăcinat ca să obții noi plăntuțe. Pentru înmulțirea pelargoniei vei avea nevoie de butași de 7-10 cm cu 3-5 frunze. Mușcatele se tund primăvara, după ce au ieșit din repaus, până la 3 noduri, ca să aibă posibilitatea să se regenereze.

Înmulțire mușcate primăvara

Lăstarii tăiați pot fi puși la înrădăcinat și trebuie să aibă trei noduri. Fă o tăietură oblică sub ultimul nod și taie ultima pereche de frunze. Lasă tăietura să se usuce timp de 2-3 ore și pune butașul în ghiveci.

Butașii se prind mai repede într-un amestec de pământ de flori cu nisip. Ca să obții o plantă compactă și stufoasă, mușcata trebuie ciupită la 3 săptămâni de la transplantare, îndepărtând vârful de creștere cu o foarfecă. Noua cultură se pune într-un loc luminos, dar nu la soare.

Alege un ghiveci mic, deoarece mușcata nu are nevoie de mult sol. De regulă, cu cât e mai mic ghiveciul, cu atât este mai abundentă înflorirea. În ghiveciuri mari planta poate să nu înflorească deloc. De altfel, într-un singur ghiveci poți planta fără grijă câțiva butași.

Îngrijire mușcată în ghiveci

În timpul înrădăcinării frunzele inferioare se pot îngălbeni. Ele trebuie rupte după ce vor apărea câteva frunze noi. Pentru a obține un tufiș luxuriant și frumos, vârful de creștere trebuie tăiat la al 8-lea nod, iar lăstarii laterali la al 6-lea. De asemenea, nu uita să răsucești ghiveciul din când în când pentru a crește un tufiș uniform.

Geranium este o plantă iubitoare de lumină, dar tolerează umbra ușoară; iubitoare de căldură, dar va supraviețui înghețurilor ușoare de toamnă. Pelargonia trebuie udată rar, dar abundent. Floarea are nevoie de un drenaj bun în ghiveci, sol cu fertilitate moderată sau redusă (altfel va fi multă verdeață, dar puține flori) și hrănire regulată.

Nu uita să îndepărtezi frunzele galbene și florile ofilite pentru a prelungi perioada de înflorire. În calitate de supliment poți folosi o soluție pe bază de iod. Dizolvă o picătură de iod într-un litru de apă și toarnă 50 ml din această soluție de-a lungul pereților din ghiveci.

Întreținere mușcate curgătoare

Dacă marginile frunzelor îngălbenesc înseamnă că planta trebuie udată mai des, iar dacă întreaga frunză este moale și putrezește, înseamnă că ai exagerat cu nivelul de umiditate. Dacă frunzele de la nivelul tulpinii cad, înseamnă că planta are nevoie de mai multă lumină.

Vara mușcatele pot fi scoase la balcon sau în grădină. La început, o parte din frunze pot îngălbeni sau cădea, dar în scurt timp planta se va acomoda și va înflori mai abundent ca niciodată. După câteva zile de expunere la soare, florile sale pot deveni roz, dar ăsta e un fenomen firesc. Mușcată poate fi ținută afară până când temperatura va scădea sub +5 grade Celsius.

Citește și: Ușor de întreținut: 6 plante de interior pe care poți să le uzi doar o dată pe săptămână!