Luxos, confortabil, stilat – 15 imagini care îți vor schimba părerea despre apartamentele mici!

Astăzi vom trece în revistă interiorul unui apartament mic, cu o singură cameră, decorat în nuanțe cremoase și texturi moi. În pofida dimensiunilor mici, locuința pare nespus de spațioasă, luxoasă, și mai important, confortabilă.

Amenajare apartament cu o cameră

Să începem cu holul de la intrare. Acesta asigură prima impresie și impresia nu e deloc rea. Tonurile cremoase sunt îmbinate inteligent, variind atât din punct de vedere cromatic (de la întunecat la luminos), cât și din punct de vedere al texturii – gresie, tencuială, lemn, țesut. Iluminarea este puternică, dar ne agasantă, creând o atmosferă cordială și liniștitoare.

În stânga intrării a fost amenajat un mic vestibul, foarte comod, practic și stilat. Iar în drepta un cuier. Și bineînțeles, cum fără o oglindă, care ajută la extinderea vizuală a spațiului și face holul mai luminos.

Amenajare dormitor mic apartament

Singura cameră din apartament a fost transformată în dormitor. Cum altfel, până la urmă? Dar spre deosebire de dormitoarele obișnuite, acesta este echipat cu o mică zonă de lucru. Tonalitatea bej-cremoasă a interiorului creează senzația de confort și de căldură, care ne lipsește atât de mult în viața agitată de zi cu zi.

Pe lângă nuanțele bej, este folosită și culoarea albă, care adaugă prospețime interiorului și face camera să pară mai largă. Dulapul enorm se diluează literalmente în spațiu, iar lămpile nu fac decât să amplifice acest efect. Un asemenea design îmbină excelent clasicul și contemporanul, fastul și minimalismul, simplitatea și complexitatea, oricât de paradoxal ar suna.

Tăblia patului este realizată în culoarea ciocolatei și se întinde până în tavan. În lateralul acesteia, pe ambele părți, au fost instalate oglinzi și noptiere. Lămpile sunt încorporate în tavan.

Zona de lucru a fost echipată lângă fereastră pentru o vizibilitate mai bună. Masa este foarte lungă și se întinde literalmente de-a lungul întregului perete. Raftul din colțul camerei poate fi folosit pentru cărți, laptop sau consumabile esențiale. Un astfel de design este comod, elegant și se integrează perfect în interiorul dormitorului.

Fii atent la cât de inteligent mobilierul a fost decorat cu accesorii, de la decorarea patului la vaza cu flori de pe masă. Acestea adaugă eleganță și individualitate camerei, creând senzația unui loc de-a dreptul exclusivist.

Apropo, masa de lucru poate fi utilizată ca măsuță de toaletă, deoarece este foarte spațioasă și bine iluminată.

Amenajare bucătărie mică și pătrată

Bucătăria este amenajată în aceeași tonalitate cu dormitorul, este confortabilă, bine echipată, și compensează din plin absența camerei de zi, grație canapelei așezate lângă perete.

Bucătăria este sofisticată, practică, bine iluminată, iar dulapurile sunt fără mânere. Acestea se deschid automat, la o ușoară atingere a frontului, sunt foarte ergonomice, iar datorită acoperirii lucioase și netede extind vizual spațiul din bucătărie. Din punct de vedere tehnic, bucătăria este echipată cu tot de ce are nevoie o gospodină.

Blatul, chiuveta și pardoseala, care sunt cele mai afectate suprafețe din bucătărie, sunt confecționate din materiale durabile. Prin urmare, cu siguranță vor rezista mult. Iar mobila se asociază perfect cu restul suprafețelor din încăpere și creează contraste câștigătoare. De exemplu, textura moale a scaunelor și canapelei cu textura tare și rece a mobilei de bucătărie.

Zona de luat masa, alcătuită dintr-o canapea și două fotolii tapițate, este mai spațioasă decât pare la prima vedere. Lampa și picturile neobișnuite de pe perete adaugă acesteia farmec și familiaritate.

Uite așa arată bucătăria de sus. Plăcut din punct de vedere estetic, confortabil, stilat – gata să înfrunte orice restaurant.

Idei amenajare apartament cu o cameră

Baia este la fel de impresionantă ca restul camerelor. Aceasta este echipată cu cabină de duș, toaletă, lavoar și spălătorie de rufe.

Galeria exterioară a fost izolată și transformată în logie. În pofida dimensiunilor mici, și acestă zonă arată destul de spațios.

Pe lângă dulapuri, există și o zonă de recreere, alcătuită dintr-o măsuță și fotolii, pentru a contempla peisajul urban.

Ce zici de o astfel de amenajare? E mult prea pretențioasă sau e ceea de ce are nevoie omul contemporan, stresat de ritmul accelerat al vieții cotidiene?

Citește și: Bucătărie mică, idei mari: 12 trucuri folosite de designeri pentru amenajarea bucătăriilor mici!