7 lucruri pe care le facem greșit atunci când gătim ouă!

La prima vedere nu există nimic mai simplu pe lumea asta decât să pregătești niște ouă, indiferent că e vorba de ouă fierte sau ouă ochiuri. Probabil e unul din primele lucruri pe care înveți să le faci la bucătărie. Cu toate astea, multe persoane habar nu au cum să le gătească corect, chiar și în rândul gospodinelor cu experiență. Adevărul e că pentru a face totul impecabil și a obține un gălbenuș rotund, de un galben intens și un albuș crocant și coagulat trebuie să ții cont de câteva reguli simple.

Tigaie pentru ouă ochiuri

În principiu, orice tigaie se descurcă cu această misiune, dar unele se descurcă mai bine ca altele. Alege o tigaie non aderentă, cu capac, în funcție de numărul de ouă pe care intenționezi să le prepari și nu o încinge prea tare. Prăjirea ouălor într-o tigaie prea fierbinte este una din cele mai răspândite greșeli. Încinge tigaia la foc mediu, altfel ouăle nu vor fi tratate uniform. Fundul se va arde, în timp ce partea de sus va rămâne nepregătită.

Timpul optim pentru ouă ochiuri perfecte

Timpul de gătire rămâne la discreția ta, dar totuși nu-l întinde prea mult. Ouăle gătite prea tare își pierd aroma și proprietățile gustative. Albușul trebuie să fie întotdeauna gătit bine, iar gălbenușul depinde de preferințele tale.

Ouă amestecate în tigaie

Ca omleta să fie cu adevărat gustoasă, aceasta trebuie să fie coagulată și să aibă o textură uniformă. Pentru a obține consistența dorită, ouăle trebuie amestecate intens și minuțios timp de 3-4 minute, nu 30 de secunde cum facem de obicei. Un amestec de culoare deschisă, fără incluziuni este baza unei omlete perfecte.

Când se adaugă sarea în omletă?

Întotdeauna la începutul gătitului în așa fel ca textura să fie mai moale, gustul mai intens și aroma distribuită uniform. Condimentarea întârziată va face mai rău, denaturând consistența bucatelor.

Timpul de fierbere a ouălor

Gălbenușurile cenușii sunt un indicator al faptului că ai exagerat cu durata de fierbere a ouălor și trebuia să oprești focul cu 3-5 minute mai devreme. Fierbe apa înainte de a adăuga ouăle, dar cu câteva minute înainte de a pune ouăle la fiert, fă focul mai slab pentru a diminua riscul de spargere a cojii sub acțiunea temperaturii. Ouăle fierte moi se pregătesc timp de 4 minute, cele medii timp de 6 minute, iar cele tari timp de 10 minute.

Fierberea ouălor fără să se spargă

Dacă tocmai ai scos ouăle din frigider, nu te grăbi să le pui în apă clocotită, fiindcă coaja lor va avea de suferit, iar albușul se va scurge în apă. Pentru a “amortiza” schimbarea bruscă de temperatură, scoate ouăle din frigider cu 30 de minute înainte de a le fierbe sau pune-le într-o oală cu apă rece și pune oala la foc mare până va începe să clocotească și la foc mic, timp de 3-4 minute după.

Decojirea ouălor fierte

Ouăle trebuie să se răcească complet până a începe să le cureți, altfel nu numai că te vei frige, dar și vei întâmpina mari dificultăți la decojirea acestora. Poți să le înmoi în apă rece pentru a grăbi răcirea lor, dar nu uita să schimbi apa din când în când.

Citește și: Gătitul distractiv: 8 trucuri care îți vor reduce din timpul petrecut în bucătărie