Dumnezeu îi ajută pe cei care se ajută singuri: 7 sfaturi utile care îți pot salva viața!

Viața este imprevizibilă și uneori te poate lua pe nepregătite. Iar atunci când ajungi într-o situație extremă, cel mai rău lucru pe care poți să-l faci este să intri în panică. Oamenii se panichează atunci când nu știu ce să facă.

Prin urmare, e mai bine să fii pregătit, pentru că paza bună trece primejdia rea. Iată câteva trucuri elementare care te vor ajuta să ieși basma curată din cele mai neașteptate situații, cu care se poate confrunta fiecare din noi.

Sfaturi care îți pot salva viața

#1. Ce să faci dacă uleiul a luat foc în tigaie?

Nu intra în panică și nu te grăbi să stingi focul cu apă. Apa va înteți flăcările, iar stropii încinși pot cădea pe piele, pe haine sau pe draperii și poți să o pățești rău de tot. Focul e aproape inofensiv în tigaie. Prin urmare, nu flutura cu tigaia și nu alerga spre chiuvetă.

Nu încerca să-l stingi cu bicarbonat. Contrar aparențelor, bicarbonatul de sodiu nu calmează focul, ci amplifică intensitatea acestuia. Cel mai bun lucru pe care poți să-l faci este să acoperi tigaia cu un capac de metal. În lipsa oxigenului focul se va stinge cât ai zice pește.

#2. Ce să faci dacă te-ai înecat cu mâncare?

Dacă simți că te îneci, nu aștepta până te faci vânăt! Mulți oameni mor din cauza timidității și jenei, pentru că aleargă la toaletă ca să-și curețe gâtul în loc să cheme după ajutor. Dar e mai bine să tragi rușinea decât să mori, nu-i așa? Sparge o farfurie, flutură din mâini. Fă tot posibilul ca să atragi atenția și oamenii o să-ți sară în ajutor.

#3. Ce să faci dacă ești atacat în ascensor?

Nu o fă pe eroul. În buletin la tine scrie Gicu, nu Van Damme. Încearcă să ajungi la panoul de comandă și să apeși pe cât mai multe butoane. Astfel vei dezorienta inamicul. Liftul va începe să se miște haotic și crește probabilitatea să se oprească la un etaj unde sunt alte persoane sau să atragă atenția cuiva.

#4. Ce să faci dacă te-a prins viscolul pe drum?

Trage cât mai tare pe dreapta, pornește lumina din interiorul mașinii și rămâi în autoturism până vin salvatorii. De ce lumina din interior? Deoarece consumă mai puțină energie. Și vei avea nevoie de baterie pentru a menține căldura. Totodată, poți agăța o cârpă sau o vestă reflectorizantă de antena radio sau de geam.

Pornește motorul și sistemul de încălzire timp de 10 minute o dată pe oră. Din când în când, înlătură zăpada de pe țeava de eșapament. Bea lichide pentru a preveni deshidratarea organismului și nici într-un caz nu te culca!

#5. Cum să scapi dintr-o mașină care se scufundă?

Încearcă să deschizi geamul lateral și să ieși din mașină până a te scufunda sub apă. Dacă geamul nu se deschide, sparge-l cu piciorul, cu stingătorul, cu centura de siguranță. Sub apă, va fi aproape imposibil să-l spargi.

Dacă nu ți-a reușit acest lucru, așteaptă ca apa să umple interiorul. Inspiră adânc chiar înainte ca apa să ajungă la plafonul mașinii și încearcă să deschizi ușa sau să spargi fereastra. Va fi mai ușor, deoarece presiunea din interiorul autoturismului se va echilibra cu cea din exterior.

#6. Ce să faci când îți curge sânge din nas?

Stai în poziție verticală și apleacă-te ușor în față, nu invers, cum ne-au învățat alții în mod eronat. Astfel vei reduce presiunea sanguină și nu vei înghiți sânge și secreții nazale, ce pot provoca vomă. Apasă nările pentru a comprima zona cu hemoragie, folosind degetul mare și cel arătător.

Dacă hemoragia nazală nu încetează, nu ezita să ceri de la orice trecătoare un tampon, care absoarbe lichidul și apăsa zona unde are loc sângerarea. Nu-i nimic rușinos aici. La prima vedere, sângerările nazale sunt un fenomen obișnuit, dar acestea trebuie oprite la timp.

#7. Ce să faci dacă în casa ta a pătruns un hoț?

Din nou, nu e cazul să o faci pe eroul. Evită confruntarea directă și nu-ți pune viața în pericol pentru bunuri materiale. Nu știi de ce e în stare omul care a pătruns în casa ta. Mai bine ascunde-te și cheamă poliția. Dacă intrusul te-a observat și se îndreaptă în direcția ta – fugi la bucătărie. Acolo vei avea un avantaj evident – tu știi unde stau cuțitele, iar tâlharul nu.

Citește și: Toți șoferii sunt îndemnați să urmeze aceste 15 sfaturi simple, în trafic. Te pot salva de accidentele rutiere!