De ce nu înflorește orhideea: 10 aspecte la care să acorzi atenție

Orhideele înfloresc doar atunci când sunt sănătoase și le sunt create toate condițiile necesare pentru creștere. Dacă vei face totul corect, vor înflori de 3 ori pe an. Iată ce trebuie să faci:

1. Orhideele se udă rar, dar abundent. Substratul trebuie să se îmbibe bine cu apă. De regulă, acestea se udă o dată pe săptămână. Rădăcinile care încep să albească îți arată că orhideea are nevoie de umiditate.

2. Apa dură poate fi fatală pentru orhidee. Ud-o doar cu apa care a stat cel puțin 24 de ore într-un recipient.

3. Nu turna apa în farfuria de sub floare, rădăcinile nu trebuie să se afle tot timpul în apă. Scufundă ghiveciul într-un vas cu apă până rădăcinile se vor umple și pune-o pe farfurioara uscată.

4. Folosește doar îngrășăminte speciale pentru orhidee. Celelalte ar putea să-i dăuneze.

5. Poziționează orhideea departe de curenții de aer. În mediul lor natural aceasta nu prea a fost expusă la vânt. Mișcările de aer o pot stresa.

6. Dacă orhideea a înmugurit, nu-i schimba locul și poziția. Vei încetini sau chiar vei opri procesul.

7. Orhideea nu iubește aerul uscat. De aceea, ai grijă ca aerul din cameră să fie umed sau stropește planta regulat.

8. Orhideea nu va înflori dacă are frunze îngălbenite sau uscate. Este foarte important să le elimini la vreme.

9. Orhideea va înflori doar după o pauză de 1-1,5 luni, timp în care va sta într-un loc mai întunecat și răcoros (12-15 grade), fiind udată de 2 ori mai rar decât de obicei.

10. După ce va înflori, ai grijă să-i legi ramurile grele, să o ții la un loc mai luminos și să elimini florile ofelite.