De ce eu nu privesc niciodată știrile? Răspunsul îți poate deschide larg ochii

Când eram mică, părinții mei deseori priveau o emisiune incredibil de plictisitoare. Pe ecran erau niște oameni care nu încetau să vorbească, nimic altceva. Dacă încercam să le sustrag cumva atenția părinților mei în acele momente, îmi interziceau să vorbesc. De atunci am început să-mi fac griji nu cumva să mă transform și eu într-un zombie care nu-și ia ochii de la oamenii care vorbesc în televizor. Mai târziu am aflat că acea emisiune era una de știri.

Abia la liceu am înțeles esența acestei emisiuni. Reporterii aflau ce se întâmplă în lume și difuzau asta la televizor sau publicau în ziare. Evident, fiecare membru al societății trebuie să cunoască ultimele noutăți, meteo și știri din sport. De aceea, încercam și eu din când să mă interesez ce se mai întâmplă în lume. Am înțeles că totul e nasol: 95% dintre știri erau negative sau chiar dramatice. Oamenii sunt uciși, statele luptă în războaie, copiii se îneacă în piscine, celebritățile sunt arestate, peste tot sunt cataclisme naturale, iar echipa sportivă de care nu am auzit niciodată a câștigat trofeiul râvnit.

După facultate am început să observ că imediat ce un jurnalist vorbește despre un medicament minune, acesta este arătat la publicitate. Ce coincidență! Cineva a fost plătit pentru asta? La fel, am observat că titlurile de știri conțin o exagerare sau o sperietură („Ceea ce nu știi despre fast food te poate ucide” Află mai multe în jurnalul de la 23:00”). Cum a putut să-mi scape acest buletin de știri? Miza era chiar viața mea!

Se  mai întâmplă ca alte emisiuni să fie întrerupte de „Breaking news” care neapărat sunt negative. Fie a murit cineva, fie teroriștii au luat ostatici, fie ceva a luat foc.

Întotdeauna m-am gândit de ce nu se difuzează știri pozitive? De fapt, a fost o emisiune la ABC, se numea „Și acum știri pozitive”. Era difuzată între 23:00 și 23:30 și conținea noutăți despre lucrurile bune din țară. Dar nimeni nu o privea, așa că a fost scoasă din grilă foarte curând. Atunci am devenit cu adevărat curioasă… Pentru ce oamenii privesc știrile? Ca să vadă cât de rău trăiesc alții?

Abia după 30 de ani am înțeles un lucru despre știri. Ele toate sunt bazate pe frici. Dacă nu moare nimeni sau nu plânge nimeni nu ne interesează. Ce spune asta despre societatea noastră? Atunci când privesc noutățile, oamenii văd doar moarte și distrugere, ei gândesc la unison și așteaptă una și aceeași.

Atunci când privești știrile, tu accepți versiunea acestei realități. Dar realitatea poate fi și altfel. Uneori un jurnalist poate fi concediat pentru adevăr, acesta poate strica imaginea unui sponsor TV.  Cum crezi, cât de credibil este un jurnalist plătit de companii cu interese?

Pe plan spiritual, atunci când accepți ceea ce vezi pe ecran ca realitate, tu transmiți în Univers un semnal că vrei mai mult. În loc să fim împotriva războiului, noi trebuie să fim pentru pace.

Atunci când privești știrile cu o bună porție de propagandă și manipulare, tu accepți fără să conștientizezi că lumea este în starea în care de fapt nu este.

Da, trebuie să știm ce se întâmplă în lume. Trebuie să știm când oamenii au nevoie de ajutor. Trebuie să știm când se apropie un uragan de categoria 5, însă știrile care se difuzează astăzi nu sunt despre esențial, sunt doar o fațetă a intereselor financiare.

Nu te lăsa amăgit. Eliberează-te de tot gunoiul informațional. Realitatea este în jurul tău, nu la televizor.

Autor: Erin Pavlina