Cum să cureți șosetele albe ca să arate ca noi: Nu-ți va lua decât 3 minute!

Întotdeauna mi-au plăcut șosetele albe pentru că sunt stilate, universale și delicate. Ele sunt și mai actuale vara, când femeile vor să-și etaleze rafinamentul în pantofi ușori, care arată mult mai armonios în combinație cu șosete deschise.

Șosetele albe sunt aproape perfecte. De ce aproape? Pentru că au un neajuns considerabil despre care știe toată lumea. Pe cât sunt de frumoase, pe atât de repede se murdăresc. Și pe cât de repede se murdăresc, pe atât e de greu să le cureți.

Șosetele albe – cum le spălăm?

În familia mea toată lumea poartă șosete albe. Și cum des se întâmplă în familiile unde există o singură femeie (soț+doi băieți) eu sunt cea care trebuie să le spele.

De-a lungul timpului am încercat multe șiretlicuri în afară de clor. Nu sunt o adeptă a clorului și nici ție nu-ți recomand să-l folosești din moment ce înălbitorul distruge țesătura fină a șosetelor. Iată câteva metode mult mai sigure, care au fost testate în timp.

Cu lămâie – stoarce două lămâi și amestecă sucul obținut cu 4 litri de apă. Pune apa la fiert cu tot cu șosete. Când apa va începe să clocotească, stinge focul și lasă șosetele să stea timp de 60 de minute. Apoi aruncă-le în mașina de spălat.

Cu bicarbonat – înmoaie șosetele în apă amestecată cu bicarbonat de sodiu sau sare (100 grame la litru). Adaugă puțin detergent obișnuit, amestecă și lasă șosetele să stea timp de câteva ore. Apoi pune-le în mașina de spălat rufe sau clătește-le manual.

Cu apă oxigenată – adaugă 30 de ml de peroxid de hidrogen la detergentul obișnuit. Efectul dat de peroxid nu se va lăsa mult așteptat. Apa oxigenată are proprietăți înălbitoare, dar nu conține clor.

Cea mai bună metodă pentru a curăța șosetele albe!

Dar cea mai eficientă metodă am descoperit-o acum câteva luni. Vei avea nevoie de săpun de rufe, peroxid de hidrogen și amoniac.

Pentru început, spală șosetele cu săpun de rufe pentru a înlătura murdăria și petele grele. Aplică săpunul, lasă-le să stea timp de 10 minute, după care clătește-le sub un jet de apă caldă.

Ulterior, toarnă 3 litri de apă caldă într-un vas de plastic și adaugă în apă două linguri de amoniac și o lingură de apă oxigenată. Amestecă bine și înmoaie șosetele în soluția obținută timp de câteva ore. După care clătește-le în apă curată sau pune-le în mașina de spălat. Și nu uita să porți mănuși de protecție.

Citește și: Gata cu chinul: O chinezoaică m-a învățat cum să fac ca perdelele de tul să fie întotdeauna imaculate!