Ce spune dezordinea despre tine: 7 locuri în casă care îți arată neajunsurile

Psihologii spun că nu doar obiceiurile, manierele și aspectul fizic vorbesc celor din jur despre caracterul persoanei, dar și starea în care se află locuința sa. Dezordinea, anumite locuri murdare sau vesela adunată arată ce fel de om ești și cum este viața ta.

Psihologul și filosoful american, William James, a scris că nu doar interesele și convingerile fac parte din personalitate. Un rol important în formarea caracterului îl joacă și lucrurile pe care omul le consideră ale sale: hainele, cărțile, vesela, suvenirele ș.a. Interiorul locuinței este la fel o parte a „eului”. Astfel, examinând casa în care locuiește o persoană poți înțelege multe despre ea.

Cel mai evident lucru este ordinea sau dezordinea din casă. Din punct de vedere al psihologiei, curățenia ideală în casă denotă principii de viață rigide și armonie sufletească pentru proprietar. În timp ce dezordinea este o dovadă a lipsei de disciplină și acuratețe. Iată locurile care definesc o gospodină neexemplară.

1. Geamuri murdare

Geamurile murdare nu doar că nu arată bine, dar și ne afectează starea. Razele soarelui care nu pot pătrunde atât de bine în locuință fac interiorul mai întunecat și mai posomorât. Multe gospodine amână spalatul geamurilor pe mai apoi și evită să rezolve această problemă.

Nedorința de a spăla geamurile poate fi legată de faptul că persoana se simte tristă și singură. În încercarea de a rămâne izolată de lume, în mod subconștient ea face ca locuința sa să rămână în umbră. Astfel de oameni sunt sensibili, vulnerabili, dar pot fi creativi.

2. Dezordine în dulapuri

La prima vedere, casa poate părea curată: vesela spălată, aranjată, patul făcut, rafturile fără pic de praf. Însă, dacă e să deschizi ușa dulapului, te poate aștepta o surpriză. Haine amestecate, încălțăminte murdară, obiecte vechi neutilizate sau stricate.

Un astfel de tablou poate fi urmărit la cei cu personalitate dramatică. Ei încearcă să creeze o impresie bună pentru cei din jur și așteaptă să fie lăudați. Asta arată că ei au o serie de neajunsuri pe care nu se grăbesc să le demonstreze. Astfel de oameni preferă să închidă ochii la probleme și nu să le rezolve.

3. Veselă murdară

Un morman de veselă nespălată în chiuvetă nu vorbește despre dezordonare, ci despre iubirea față de sine. Dintre obligație și plăcere, o astfel de gospodină va alege a doua. Acest obicei este caracteristic persoanelor care trăiesc cu ziua de azi, care împrumută frecvent bani. Totodată sunt oameni buni, deschiși și foarte prietenoși.

4. Dezordine în baie

Baia este deseori locul în care oamenii se relaxează. Își fac o baie fierbinte și uită de toate. După modul în care arată această încăpere putem citi cât de mult gospodina are grijă de corpul și de confortul său psihologic.

O baie curată demonstrează că aceasta este utilizată permanent. Dacă pe raft sunt multe produse de îngrijire bine aranjate, înseamnă că femeia acordă atenția cuvenită corpului său. Haosul în baie, dimpotrivă însă, arată nivelul scăzut de autoapreciere a femeii, care ignoră procedurile de îngrijire și preferă să nu se evidențieze.

5. Șosete sub pat

De regulă, astfel procedează oamenii care preferă siguranța. În timp ce alții merg la cumpărături și vizitează locuri noi, cei cumpătați economisesc și strâng bani pentru zile negre. Este o calitate bună atât timp cât nu se transformă în zgârcenie și economisire exagerată.

6. Aragaz murdar

Bucătăria este locul unde familia se reunește în fiecare zi. Ea trebuie să creeze un mediu plăcut și curat. Dacă bucătăria e murdară, aragazul e cu grăsime arsă, vesela nespălată și acest lucru durează de ceva timp, posibil că gospodina suferă de depresie. Bineînțeles, motivul poate fi și lipsa de timp și energie a persoanei, însă din punct de vedere psihologic, cauza este anume femeia care nu se autoapreciază la modul cuvenit.

7. Exces de lucruri

Curățenia generală periodică trebuie să implice și renunțarea la lucrurile vechi sau inutile. Dacă nu vrei să scapi de suvenirele de zeci de ani, seturile de veselă pe care nimeni nu le folosește sau mobila stricată care stă aruncată la balcon înseamnă că există o problemă psihologică.

În cel mai bun caz, este vorba de despre o personalitate conservatoare, care nu-și dorește schimbări în viață. Iar în cel mai rău caz, poate fi vorba despre nevroză și comportament obsesiv.