
Moda este complexă, capricioasă, evazivă, greu de descompus în constante. Dar totuși există conceptul de „greșeală de stil”, adică există unele reguli care nu pot fi încălcate, nu-i așa? Ce greșeli facem atunci când alegem ținuta? Ce observă imediat oamenii pentru care moda și stilul sunt o profesie? Și – cel mai important – cum să evităm aceste greșeli?
Creatorii de modă susțin într-un glas că nu există reguli de care trebuie să ții cont, dar, în același timp, există greșeli care pot fi numite universale și trebuie cu orice preț să le eviți. Hai să vedem împreună care sunt ele!
Greșeli vestimentare femei
Nud nu înseamnă sexy!
Cât de paradoxal nu ar suna, senzualitatea și atractivitatea feminină nu mai are nici o legătură cu nuditatea, nuditatea devenind cel mai plictisitor lucru în secolul XXI. Sexualitatea înseamnă intrigă și nu există nicio intrigă într-un decolteu prea adânc sau într-o bluză prea transparentă. Prin urmare, este mai bine să eviți ținutele frivole în favoarea unor soluții mai laconice.
Nu ții pasul cu moda!
Moda este efemeră, schimbătoare, mai mult decât atât – și tu continui să te schimbi, iar ceea ce funcționa de minune ieri, nu mai funcționează astăzi. Asta nu înseamnă că trebuie să urmărești cu obsesie fiecare tendință, dar trebuie întotdeauna să-ți notezi care sunt principalele constante ale stilului contemporan.
Citește și: Te fac să pari mai bătrână: 20 de greșeli vestimentare care îți sabotează ținuta!
Te strădui prea tare!
„Moda este un joc și nu ar trebui să îi dai prea multă importanță, nu merită”, dezvăluie Sarah Crampton (Harper & Harley), celebru blogger de modă. Specialiștii susțin că atenția exagerată și predilecția spre ținute pedante, calculate cu o precizie chirurgicală, nu reprezintă un comportament sănătos. Ia-o mai ușor cu tendințele, deoarece, până la urmă, stilul este o modalitate de exprimare și nimic nu arată mai stilat, decât individualitatea umană.
Greșeli de stil vestimentar
Ignori importanța lenjeriei de corp!
Multe femei trec cu vederea peste această componentă a stilului, deoarece nu o vede nimeni în afară de tine. Dar lenjeria este importantă, deoarece asigură potrivirea corectă a hainelor îmbrăcate pe deasupra ei.
Nu ții cont de specificul corpului tău!
Fiecare ținută trebuie potrivită în dependență de morfologie, tonalitatea pielii, tunsoare etc. Degeaba urmărești orbește care sunt tendințele modei contemporane sau cum se îmbracă vedetele de pe covorul roșu, ori bloggerii de modă preferați, dacă nu ții cont de individualitatea ta atunci când îți potrivești ținuta.
Citește și: 8 greșeli de evitat, dacă ai trecut deja de 50 de ani!
Uiți de accente!
E foarte ușor să cazi în capcana rutinei cotidiene și zi de zi să apelezi la aceleași trucuri vestimentare sau de machiaj care funcționează de mai bine de ani de zile. Însă trebuie să fii vigilentă. Lipsa accentelor, îți fură din individualitate și riști să rămâi neobservată printre alte sute de femei.
Gafe vestimentare femei
Nu știi cum să alegi hainele de mărimea potrivită!
Mărimile standard nu sunt potrivite pentru toată lumea, dar o femeie plinuță în haine strânse (cea mai frecventă greșeală) stârnește, în cel mai bun caz, milă și nici vorbă de admirație. Nici hainele oversize nu sunt o decizie mai bună. Mai întâi de toate, ai grijă ca bluza sau jacheta să stea bine pe umeri (apoi bustul și talia) iar pantalonii pe șolduri (apoi pe talie). Restul poate fi adaptat la atelier, în funcție de morfologia ta.
Te îmbraci pentru altcineva!
Vrei să-ți impresionezi prietenele, colegii de birou, partenerul de viață și te pliezi sub așteptările lor? Greșit. Poți să te îmbraci super sexy ca iubitul tău să se simtă mândru de tine, dar doar dacă îți dorești cu adevărat acest lucru, ci nu mergi la un compromis. Nu ești o păpușă ca să te îmbrace cineva după bunul său plac. Indiferent de circumstanțe, trebuie să rămâi fidelă stilului tău.
Citește și: Ținute lipsite de gust: 12 greșeli vestimentare pe care trebuie să le eviți!