5 lucruri pe care le-am învățat de la mama, cu toate că nu m-a iubit niciodată!

Sunt 7 ani de când am rămas fără mama. De fapt, despărțirea noastră a avut loc mult mai devreme – acum 40 de ani, imediat cum am făcut majoratul. La 6 zile de la aniversarea mea am fugit de acasă. Dacă putem spune asta despre o femeie matură. Și nu m-am mai întors.

De-a lungul timpului relațiile noastre au devenit tot mai reci. Mama a încetat să vorbească cu mine acum 13 ani. Nu cred că m-a iubit vreodată. A fost o mamă oribilă, dar iată câteva lucruri pe care le-am învățat de la ea.

#1. Dragostea nu este o tranzacție

Toată copilăria mea și o bună parte din adolescență au fost o mare dilemă dintre ce îmi place mie să fac și ce aș putea face ca mama să mă iubească. Dragostea ei, așa numita dragoste, a fost întotdeauna de natură tranzacțională. Trebuia să-i fac pe plac ca să o merit. O impresie bună – pentru un zâmbet, o notă semestrială mare – pentru o îmbrățișare, un rezultat impecabil – pentru un cuvânt de laudă.

Când am devenit un pic mai matură și a apărut conștiința de sine am înțeles că nu e normal ca dragostea să fie doar o tranzacție. În copilărie mi-am iubit mama necondiționat. Nu știu de ce nu a fost reciproc.

#2. Invidia și gelozia sunt toxice

Mama tânjea după lucruri materiale. Cu cât mai scump, cu atât mai bine. Iar invidia pentru oamenii care erau mai prosperi, mai bogați, mai fericiți decât noi, o făcea foarte nefericită. Cu părere de rău, ea nu a înțeles niciodată că oricât de prosper ai fi, întotdeauna vor exista oameni mai prosperi decât din tine. Și (vorba lui Freud) singurul om cu care trebuie să te compari ești tu, cel din trecut. Și singura persoană pe care trebuie să o întreci ești tu, cel din prezent.

Eu am înțeles acest lucru devreme. Prea devreme. Am înțeles pentru că ambițiile mamei s-au răsfrânt asupra mea. Dacă ea nu a devenit cea mai prosperă femeie din oraș. Eu trebuia să devin în locul ei. Vă dați seama ce copilărie nostimă am avut.

Dacă ați văzut filmul “I Tonya” din 2017, despre celebra patinatoare Tonya Harding, probabil vă amintiți de Allison Janney, în rolul mamei-tiran. Păi bine, asta era mama mea. Același tipaj. Sută la sută.

#3. Adevărul e prețios

Mama mea era o mincinoasă patologică. Era gata să mintă pentru a obține privilegii, ca să apară într-o lumină bună, ca să mă stimuleze pe mine să obțin un rezultat sau altul. Și minciuna cel mai des funcționa.

Dar adevărul e că poți să păcălești pe toată lumea, nu și mintea ageră a unui copil care nu este iubit. De atunci, mi-e silă. Mi-e silă de tot ce înseamnă minciună, prefăcătorie și fals. Când ești sincer cu tine și cu restul, viața este mai simplă.

#4. Comportamentul abuziv distruge agresorul

În tinerețe, mama mea a fost o femeie foarte talentată și apreciată în societatea înaltă. Extraordinar de inteligentă și ambițioasă. Dar tendința ei de a controla toate procesele și toți oamenii din viața ei, s-a terminat cu un colaps total pe toate fronturile. Mai întâi a rămas fără prieteni. Apoi fără soț. Apoi fără fiică.

Comportamentul abuziv i-a sabotat cariera, obiectivele și oportunitățile. Iar eșecul i-a alimentat invidia și gelozia. La bătrânețe s-a izolat de toată lumea. În cele din urmă, charisma și farmecul ei nativ s-au diluat în marea de invidie, aroganță și minciună.

#5. Comunicarea este importantă

Am 58 de ani. Sunt 40 de ani de când am fugit de sub aripa mamei și i-am sabotat toate planurile. Nu am devenit cea mai prosperă femeie din oraș și niciodată nu am vrut să fiu. Am două fiice, cu care sunt în relații foarte bune.

De-a lungul timpului m-am tot gândit care a fost principalul eșec al mamei mele și am ajuns la concluzia că în relația noastră a lipsit deschiderea și comunicarea. Din cauza lipsei de comunicare totul s-a dus de râpă.

Citește și: Sir Anthony Hopkins: Mă adresez tuturor celor disperați, rătăciți și nefericiți…