5 aplicații Android de care trebuie să scapi chiar acum și 5 alternative viabile în locul acestora!

Aplicațiile mobile optimizează activitatea noastră și funcționalitatea dispozitivului pe care îl utilizăm. Acestea au devenit un element atât de comun în viața de zi cu zi, încât pe majoritatea le acceptăm ca ceva firesc și binevenit, chiar dacă o bună parte din ele reduc semnificativ performanța telefonului tău și nu aduc cine știe ce utilitate pentru a justifica cumva necesitatea lor. Despre 5 aplicații de acest gen vom discuta împreună astăzi.

1. Facebook și alte rețele sociale

Facebook continuă să fie cea mai populară rețea socială din lume, iar aplicația mobilă corespunzătoare rămâne una din cele mai descărcate. Pariem că și tu o utilizezi, din moment ce aceasta optimizează experiența pe platformă și aduce interacțiunea ta cu prietenii la un nou nivel, făcând-o continuă și interactivă. Dar confortul are un preț, iar prețul acestuia este reducerea performanței dispozitivului, consumul exagerat de resurse și diminuarea capacității și duratei de viață a bateriei. Conform raportului anual realizat de AVG Android App Report, aplicația Facebook se află în topul clasamentului, fiind unul din cele mai lacome și vorace instrumente de pe telefonul tău.

Alternativa e simplă – folosește versiunea mobilă a rețelei pe orice browser contemporan. Funcționalitatea este aceeși, dar fără notificări enervante și consum excesiv de energie. Plus la asta, vei deveni mai puțin sustras și dependent de spațiul virtual.

2. The Weather Channel și alte aplicații meteo

The Weather Channel e cel mai vorbitor exemplu despre cum dezvoltatorii de aplicații pot transforma o funcție elementară, afișarea prognozei meteo, într-un amalgam pompos, vorace și inutil, alcătuit din imagini de fundal animate, hărți interactive, widget-uri și multe alte adaosuri, mai puțin pronosticuri precise. Toată această avere pune presiune pe memoria RAM a dispozitivului, descarcă nerușinat bateria și se strecoară în internet la fiecare 3 minute.

Soluție alternativă – aruncă o privire peste fereastră! Iar dacă, totuși, ai nevoie de o prognoză, să știi că Google îți poate oferi cele mai fiabile date referitoare la starea vremii pentru săptămâna viitoare.

3. AntiVirus FREE și alte aplicații pentru “securitate”

Utilitatea acestor aplicații stârnește polemici aprinse de mai bine de un deceniu, dar noi suntem ferm convinși că dacă nu utilizezi aplicații piratate, descărcate din surse care trezesc semne de întrebare, nu ai nevoie de antivirus în mod aprioric. Google monitorizează vigilent conținutul și oferta magazinului său și se debarasează instantaneu de toate elementele care prezintă un potențial pericol pentru utilizatori. Prin urmare, orice aplicații care vizează securitatea dispozitivului tău nu fac nimic altceva decât să bată apa în piuă și să încetinească performanța telefonului.

4. Clean Master și alte aplicații de optimizare a sistemului

Credința oarbă în miracole și naivitatea alcătuiesc forța motrice care stă în spatele succesului așa numitor “agenți de curățare” și “softuri de optimizare”. Deci, sutele de programatori profesioniști din cadrul companiei Google nu au reușit să conceapă un sistem optim și eficient, care să se “îngrijească” de sine stătător, dar o echipă de dezvoltatori despre care nimeni nu știe nimic, au reușit. Adevărul e că aceste aplicații fie nu ajută cu nimic, fie doar dăunează dispozitivului tău.

Sugestia noastră este să apelezi la instrumentele oferite de sistemul Android. Optimizarea memoriei și curățarea fișierelor cache poate fi realizată manual, din setările telefonului, și nu durează mai mult de 20 de secunde.

5. Browser-ul prestabilit

Unii producători echipează telefoanele cu aplicații și instrumente prestabilite care, de regulă, sunt încărcate de reclame și trezesc îndoieli în ceea ce privește siguranța datelor cu caracter personal. Scapă de ele!

Oare mai folosește cineva aceste browsere când pe lume există Google Chrome?