10 sfaturi care îţi pot salva viaţa când te afli în situaţii-limită!

Ce faci dacă ai rămas fără frâne, nu s-a deschis parașuta, ești atacat de albine sau, mai rău, ai fost îngropat de viu? Răspunsurile la toate aceste întrebări și la multe altele le vei afla în continuare.

#1. Nu s-a deschis parașuta

Dacă rămâi singur, ești pierdut. Prin urmare, va trebui să aterizezi împreună cu cel mai apropiat coleg de zbor. Încearcă să-i atragi atenția. Dacă nu te observă sau se face că nu te vede, încearcă să te apropii de el, accelerând căderea. Lipește mâinile de șolduri și răsucește-ți corpul, astfel încât să cazi cu capul în jos.

Odată ajuns lângă el, în teorie poți să-l întrebi dacă e de acord să-ți salveze viața sau nu, dar mai bine să nu-l întrebi nimic. Apucă-te cât mai strâns de curele. Doar în acest fel ai șansa să supraviețuiești, fiindcă în momentul în care parașuta se va deschide, va trebui să reziști inerției. Dacă te ții numai tu, îți vei rupe oasele, prin urmare, roagă-ți salvatorul să te susțină.

#2. Te-a prins avalanșa

Dacă nu reușești să fugi în lateral, iar avalanșa e tot mai aproape de tine, aruncă rucsacul și pregătește-te să o înfrunți. În momentul în care zăpada dă peste tine, ia o poziție orizontală, cât mai aproape de suprafață și încearcă să te agăți de un copac, o piatră sau un indicator. În acest fel, vei câștiga timp. Primul val de zăpadă va trece și îți va fi mai ușor să ieși la suprafață.

Dacă nu ți-a reușit să te agăți de nimic. Ocupă poziția embrionului – genunchii la piept, bărbia lipită de genunchi și mâinile în poziția de boxer, astfel încât să-ți aperi fața și să rămână loc pentru aer. După ce avalanșa se va opri, încearcă să ieși. Sapa încet, metodic și tamponează pereții tunelului cu umerii pe măsură ce evoluezi. Chiar dacă ești obosit, sub nici o formă nu trebuie să adormi.

#3. Te-a prins curentul de retur

Ca să scapi din priza curentului de retur, NU înota în paralel cu țărmul. Curentul de rip (de retur) este un curent puternic, localizat și îngust, prin care apa se retrage înapoi spre mare, balansând în diferite direcții și îngreunând scăparea.

Ajuns în aceste circumstanțe, fii calm și înoată lent în direcția vântului sau a curentului propriu-zis. Altfel spus, lasă-te purtat de valuri ca să nu obosești. Cel mai stupid lucru pe care poți să-l faci este să-ți consumi energia în lupta cu valurile. Curentul în curând se va liniști și te vei putea întoarce la mal.

#4. Te-a atacat un rechin

În cazul în care ești atacat de un prădător feroce, cum este rechinul, cu certitudine, trebuie să lupți pentru a rămâne în viață. E bine să-l lovești în nas. Problema este că sub apă loviturile vor fi prea slabe și neaccentuate, astfel încât rechinul poate să nu le simtă deloc. Cel mai bine este să-i zgârii ochii și branhiile, care sunt unicele puncte vulnerabile ale lui.

#5. Ești atacat de albine

În primul rând – fugi. Fuga-i rușinoasă, dar e sănătoasă. Caută un loc unde să te ascunzi – în casă, în mașină, în cort, sub o pătură etc. Dacă nu ai niciun adăpost, aleargă împotriva vântului, printre tufișuri, pe după copaci, prin iarbă înaltă – fă tot posibilul pentru a le încurca planurile.

NU sări în apă. Spre deosebire de taximetriști, albinele nu se grăbesc nicăieri și sunt gata să te aștepte gratuit câteva minute. Acoperă-ți fața cu mâinile sau cu cămașa. Trebuie să-ți protejezi ochii și buzele. Mai devreme sau mai târziu vei găsi un adăpost. Nu scoate acele cu mâna, pentru că s-ar putea ca vârful să rămână înăuntru. Folosește o lamă sau un card bancar.

#6. Ai fost îngropat de viu

Dacă te-ai trezit în sicriu și nu ai murit de frică, deja e bine. Înseamnă că ești gata să ieși. Respiră lent pentru că oxigenul e cea mai prețioasă resursă și nici într-un caz nu aprinde bricheta, fiindcă vei rămâne fără aer cât ai zice pește. Ridică cămașa și fă un nod ca în imaginea de mai sus, ca să nu te îneci cu țărână.

Încearcă să slăbești capacul cu mâinile. Dacă nu-ți reușește, împinge cu picioarele. Mai devreme sau mai târziu capacul va ceda, deoarece sicriele moderne sunt destul de fragile. Fii gata să înfrunți țărâna. Împrăștie solul în lateral cu ajutorul mâinilor și picioarelor. Scopul tău e să te ridici în genunchi. Dacă îți va reuși acest lucru, vei scăpa cu bine.

#7. Ai rămas fără frâne

Dacă ai rămas fără frâne, încearcă să apeși pedala până la capăt. Apasă de multe ori, repetat și sacadat, chiar dacă nu simți vreun rezultat notabil. Dacă frânele nu reacționează, ține apăsat pe claxon pentru a preveni restul participanților la trafic. Eliberează lent ambreiajul și retrogradează în viteza a doua. Iar dacă ajungi pe un drum drept, ridică lent frâna de urgență.

Dacă nu funcționează niciuna din metodele enumerate și nu ai o pantă care să te ajute să reduci viteza sau o bandă de rezervă, va trebui să apelezi la mediul înconjurător. Te poți opri lent într-un camion, dacă aveți viteze egale. Impactul nu va fi dur, iar camionul îți va amortiza oprirea.

#8. Ești în mijlocul unei mulțimi panicate

Aruncă toate lucrurile inutile (geanta, umbrela, rucsacul), obiectele ascuțite și obiectele tari. Uită de ele, ceea ce contează acum este viața și sănătatea ta. Scoate-ți cravata, eșarfa și bijuteriile. Încheie buzunarele.

Grupează-ți mâinile la piept ca un faraon (cea mai sigură poziție) și mișcă-te în aceeași direcție cu mulțimea. Dacă simți că îți pierzi echilibrul, apucă-te de ceva sau de cineva. Dacă ai căzut jos, nu încerca să te ridici din genunchi. E imposibil. Încearcă să te apuci de piciorul cuiva și să te cațeri în sus sau să tragi picioarele spre piept și să te ridici dintr-o singură mișcare.

#9. Te-a luat cutremurul pe nepregătite

De parcă poate fi altfel. Cel mai bine e să ieși afară, dar dacă îți ia mai mult de 20 de secunde, e mai sigur să rămâi în interiorul casei. Nu te ascunde sub scări (comportamentul lor e imprevizibil), sub trecerea dintr-o cameră în alta (te va zdrobi, dacă va ceda) sau sub masă (e mult prea slabă). E mai bine să stai lipit de perete, departe de fereastră, sub mobilă mare și rezistentă.

#10. Te afli într-o casă înflăcărată

Respiră printr-o cârpă umedă. Stai cât mai aproape de podea și târăște-te spre ieșire. Într-o încăpere înflăcărată, aerul curat se îndreaptă spre podea, iar monoxidul de carbon spre tavan. Potrivit specialiștilor, riscul de a muri din cauza intoxicării cu monoxid de carbon este mai mare decât din cauza incendiului.

Citește și: Paza bună trece primejdia rea: 7 sfaturi utile care îți pot salva viața!