Toată viața l-am spălat greșit: Aceste 7 greșeli m-au lăsat fără păr la 40 de ani

Până la 16 ani am avut un păr lung, frumos și mătăsos. Dar pe măsură ce creșteam, îmi era tot mai greu să-l îngrijesc. Într-un final, mi-am făcut o tunsoare bob-carre și am renunțat la părul meu lung o dată pentru totdeauna. Și la obiceiurile de îngrijire a părului. O tunsoare scurtă e ușor de îngrijit și m-am obișnuit să nu îi dau multă atenție podoabei capilare.

După 35 de ani au început să apară primele probleme. Iar peste zece ani m-am trezit fără păr (ceea ce vedeți mai sus). Am consultat un specialist și am aflat că problema se tratează, dar pentru început trebuie să renunț la ritualurile de spălare a părului. Iată 7 greșeli care te pot costa pe termen lung.

Greșeli la îngrijirea părului

Greșeala #1. Nu îți piepteni părul înainte de spălare

Dacă nu îți piepteni părul înainte de spălare, firele se vor încâlci și va trebui să le desfaci pentru a te da cu șampon. Ceea ce va duce la deteriorarea lor. Iar dacă vrei un păr sănătos și voluminos, nu-l pieptăna în timp ce îl usuci, deoarece părul e deosebit de fragil când e ud.

Cumpără piepteni cu dinți moi: silicon, peri naturali sau plastic. Fierul și lemnul deteriorează structura firelor de păr. Nu economisi pe detalii mărunte precum pieptenele sau peria de păr, deoarece le folosești în fiecare zi și sunt importante pentru igiena părului tău.

Greșeala #2. Aplici șamponul pe toată lungimea părului

Dacă nu ți-au rămas urme de fixativ pe întreaga lungime a părului, șamponul trebuie aplicat doar pe piele și la rădăcini. Spuma care se scurge e suficientă pentru a curăța restul părului. O astfel de tehnică protejează vârfurile de uscare și despicare.

Iar dacă simți că părul tău este gras, uleios sau plin de fixativ – aplică șamponul de două ori. Prima oară pentru înlăturarea grăsimii și murdăriei, iar a doua oară pentru curățarea pielii de pe cap. Nu-ți fie frică, două spălări nu-ți vor face nici un rău, dacă șamponul e de calitate și nu îl aplici pe toată lungimea părului.

Greșeala #3. Masezi intens pielea capului 

Aplică câteva picături de șampon și masează capul ușor. Nu îl masa de parcă speli o pereche de șosete. De fiecare dată când atingi părul, inevitabil îl deteriorezi.

Masajul trebuie să fie lent și ușor. Petrece vârful degetelor de-a lungul liniilor de masaj, de la frunte până la ceafă și de la creștet până la vârfuri. Stai liniștită, șampoanele moderne se îmbibă ușor și au un grad înalt de eficiență.

Greșeala #4. Aplici balsamul pe rădăcini

Oricât de mult ți-ai dori un păr mătăsos pe toată lungimea, nu aplica balsamul pe rădăcini. În caz contrar, riști să pierzi din volum și să te trezești cu părul murdar. În plus, balsamul înfundă porii de pe pielea capului și poate provoca iritații și mâncărimi.

Balsamul se aplică pe păr umed. Atenție – pe păr umed, nu ud. Dacă apa picură de pe păr în timpul aplicării nu vei face decât să diluezi calitatea balsamului. Acesta pur și simplu se va scurge. Același lucru e valabil și pentru măști. Scopul lor este să hrănească părul și să pătrundă în structura acestuia. Prin urmare, aplică balsamul înainte de șampon sau usucă nițel părul cu ajutorul unui prosop înainte de aplicare.

Greșeala #5. Îți clătești părul cu apă fierbinte

Apa fierbinte lipsește părul de strălucire. În plus, temperaturile ridicate stimulează glandele sebacee, făcându-le să producă exces de sebum, care duce la îngrășarea rapidă a părului și la diferite afecțiuni cutanate. Părul trebuie spălat cu apă caldă și clătit cu apă rece. Dacă observi că se ridică aburi, înseamnă că apa e prea fierbinte.

În timpul spălării, apa caldă deschide porii, curățând pielea de praf și impurități. Iar apa rece îi închide. Prin urmare, părul trebuie clătit cu apă rece. După spălare, aplică balsamul pe păr umed timp de 10 minute și clătește părul sub un jet de apă rece.

Greșeala #6. Stai la soare fără pălărie

Modificările de temperatură provoacă un spasm al vaselor de pe pielea capului, din cauza căruia nutriția foliculilor de păr este tulburată. În consecință, părul își pierde strălucirea, elasticitatea și începe să se rupă. Deci, vara nu ieși din casă fără pălărie, iar iarna fără căciulă.

Indiferent dacă e vorba de saună sau de zilele caniculare de vară – temperaturile înalte accelerează deshidratarea părului și acesta devine uscat. Iar uscat înseamnă fragil. Adaugă aici expunerea la raze ultraviolete și vânt. Prin urmare, vara se poartă pălărie.

Greșeala #7. Îți speli părul prea des

Unii spun că părul trebuie spălat o dată pe săptămână, pentru a nu-l deteriora. Alții spun că trebuie spălat în fiecare zi pentru a-l menține curat și sănătos. Adevărul este că părul trebuie spălat atunci când este murdar, și nu este nici sănătos, nici igienic și nici plăcut din punct de vedere estetic să procedezi altfel.

Citește și: 5 greșeli pe care le facem când fierbem orezul: Iată cum trebuie gătit!