Stilul nu are vârstă: Am comparat stilul femeilor de 20 de ani, cu cel al femeilor 40+, și ghici cine arată mai bine?

Cu vârsta aspectul nostru se schimbă, însă nu așa cum ne-am fi dorit. Firește că la 40 de ani nu poți fi la fel de frumoasă ca la 20. Dar adevărul e că nici la 20 de ani nu poți fi la fel de frumoasă ca la 40, deoarece fiecare vârstă are farmecul său. Iar la farmec se adaugă experiența. Anume experiența le oferă femeilor mature un avantaj enorm în fața fetișcanelor de 20 de ani.

Iar astăzi ne vom convinge încă o dată, pe exemplul unor femei obișnuite, că formula tinerețe=frumusețe este doar un mit. Și totul depinde de gustul, simțul estetic și individualitatea fiecărei femei. Sau mai bine zis, de abilitatea ei de a-și sublinia frumusețea.

Ținute pentru femei peste 40 de ani

#1. Te pui cu blondele? În stânga avem o blondă zveltă, îmbrăcată în rochie midi cu cordon și fantă. De 3 ori mai subțire decât doamna din dreapta și de 3 ori mai tânără, dar nimic din toate astea nu au făcut-o mai atrăgătoare.

#2. Doamna din stânga e cu 20 de ani mai mare decât domnișoara din dreapta. Și de două ori mai masivă. Dar asta nu o împiedică să arate mai bine și chiar să-și etaleze grațios picioarele.

Ținute elegante femei 40 de ani

#3. Prima femeie este cu 10-15 ani mai tânără, dar costumul o prinde rău, în timp ce pe concurenta sa din dreapta o prinde perfect. În plus, contează și nuanțele. Eleganța înseamnă mai întâi de toate simplitate. Prin urmare, nu are rost să te complici cu un stil mult prea extravagant.

#4. Doamna din dreapta este cu 30 de ani mai mare și poartă mărimea 48, în comparație cu cea din stânga, care poartă 42. Din câte vezi, stilul nu depinde nici de vârstă, nici de mărime. Burtica și alte “carențe” ale siluetei pot fi ascunse inteligent cu o ținută corectă.

Ținute casual femei 40 de ani

#5. Fiecare detaliu contează. Ținutele sunt aproape identice, dar primul look este mai atrăgător, datorită culorilor asociate mai bine. Culoarea albastră a blugilor adaugă imaginii prospețime și expresivitate.

#6. Prima femeie este cu 20 de ani mai tânără decât a doua. Ambele au aceeași morfologie, același set de haine, același stil, dar prima arată elegant și contemporan datorită tunsorii.

Bătrânețea este o formalitate. Nu vei îmbătrâni decât atunci când singură vei dori sau te vei împăca cu acest lucru. Fiecare femeie este frumoasă în felul său. Și tot ce trebuie să faci, este să evidențiezi această frumusețe.

Asta înseamnă o îngrijire regulată a tenului, părului și a pielii, și bineînțeles, o garderobă corectă, care să-ți reflecte personalitatea. O garderobă potrivită vârstei, care să îmbine tendințele modei cu stilul și specificul tău.

Citește și: Obiceiurile ne influențează aspectul: 5 deprinderi mai puțin evidente, ce întineresc o femeie de 50 de ani!