Simple și stilate: 5 tunsori moderne care nu necesită aranjare!

Suntem în toiul iernii. Dimineața e frig, e întuneric și e tot mai greu să te motivezi să-ți faci coafura. Mai ales că trebuie să porți și căciulă. Dacă vrei să petreci mai mult timp în pat, fără grija părului deranjat, fă-ți o tunsoare care nu necesită aranjare. Iată 5 tunsori care te vor salva în acest sezon.

1. Tunsoarea shaggy

Din engleză shaggy se traduce ca flocos, zburlit. O astfel de tunsoare oferă multă fluiditate podoabei capilare și nu necesită aranjare, pentru că părul, în mod implicit, este deranjat. E destul să umezești un pic părul, să-l ciufulești și să-l stropești cu puțin fixativ. Iar dacă ai părul ondulat de la natură, nu trebuie decât să-l îndrepți puțin după lupta cu perna.

2. Tunsoarea carre în trepte

Coafura carre e una dintre cele mai apreciate tunsori din lume. Ea este universală, versatilă, arată superb pe chipul oricărei femei și poate fi asortată cu orice ținută. Iar cea mai la modă variantă este tunsoarea carre în trepte. Față de varianta clasică, ea creează mai mult volum și are un aspect neglijent, datorită tranzițiilor văluroase.

3. Tunsoarea gavroche

O coafură întâlnită rar în prezent, dar care a fost populară în anii 90′. Principiul de bază e simplu: șuvițe scurte în față și lungi la spate. În rest, totul rămâne la discreția ta. În varianta modernă, femeile își fac breton lateral și își aranjează părul în scări. O astfel de tunsoare arată romantic, stilat și autentic. Și, cel mai important, nu necesită aranjare.

4. Părul prins în coc

Această coafură este considerată simplă și ușoară, numai bună pentru zilele cu părul nelalocul lui. Tunsoarea e perfectă pentru femeile adulte, care își cunosc adevărata valoare și sunt preocupate de lucruri mai importante decât vizitele la coafor.

5. Tunsoarea pixie

Coafura pixie este practică, comodă, versatilă, ușor de coafat și e numai bună pentru femeile cu trăsături expresive ale feței, care vor să arate îndrăzneț, dar nu au timp pentru aranjarea coafurii. În același timp, tunsoarea pixie este o adevărată comoară pentru doamnele cu păr subțire și rar, deoarece adaugă volum pe creștet și la rădăcini.

Citește și: Cum să fii mai sexy: 7 haine pe care bărbații le consideră seducătoare!