Sharon Stone: „Da, îmbătrânesc, dar savurez acest proces!” De ce merită să ai aceeași atitudine?

„Da, îmbătrânesc, dar savurez acest proces.

„În prima jumătate a vieții, fața ta este ceea cu ce te-ai născut. În a doua jumătate, este ceea ce ai meritat.”

Pare amuzant, dar nu am conștientizat că sunt atrăgătoare până în momentul în care am vizionat „Basic Instinct”.

„Ai putea să te învinovățești și să fii foarte autocritică în privința activităților tale din prima jumătate a vieții, asta însă nu înseamnă că în a doua jumătate trebuie pur și simplu să joci golf și nimic mai mult.”

„Nu vreau să-mi maschez vârsta. Pur și simplu vreau să fiu femeia care arată pentru anii săi atât cât este posibil de bine.”

„Nu am avut noroc în privința celor mai importante lucruri în viață: sănătatea și căsnicia, dar mi-am luat viața în frâu și am decis să merg mai departe.”

„Îmi place să înaintez în vârstă cu mult calm – acesta este scopul meu. În 2001 am suferit o hemoragie cerebrală, așa că alternativa îmbătrânirii liniștite îmi este bine cunoscută. Sângele a ajuns în creier timp de 9 zile. Rata supraviețuitorilor după o astfel de hemoragie este foarte mică, însă eu cumva am reușit. După asta, timp de doi am am învățat din nou să merg, să vorbesc și să citesc. După asta, orice discuție despre riduri mi se pare ridicolă.”

„După cum spunea Winston Churchill, dacă trebuie să treci prin iad, mergi cât poți de repede.”

„În lume nu va fi niciodată liniște și pace deplină, însă ele pot exista în capul tău.

Se pare că am devenit obsedată de aromaterapie.”

„În SUA trăiesc 400 000 de blonde nenaturale cu nasuri la fel, cu buze gigantice, pomeți ridicați și dantură imaculată. Chiar le mai consideră cineva frumoase?”

„Ava Gardner a fost cea mai frumoasă femeie din lume. De ce? Pentru că n-a făcut nimic pentru asta. Ea arăta ca o femeie și niciodată nu încerca să pară o fetiță.”

„Atunci când vezi cum se maturizează copiii tăi, afli mai multe despre viață și despre tine.”

„Către 58 de ani am înțeles că frumusețea vine din interior. Pentru a fi frumoasă fă ceea ce vrei să faci și fă asta în fiecare zi. Eu de exemplu, ador să dansez și fac asta până la epuizare…”