Ochelari și ruj roșu: 5 secrete de stil pentru femeile leneșe. Vei fi irezistibilă în orice zi!

Noi, femeile, se întâmplă să avem zile în care nu avem niciun chef să ne machiem sau să ne alegem ținute sofisticate. Mai mult, s-ar putea nici din pat să nu vrem să ne ridicăm. Pentru astfel de zile avem câteva life hack-uri.

1. Ruj roșu și ochelari de soare

Nu cred că există ceva mai țipător și mai remarcabil la o femeie, decât buzele de un roșu aprins. Cu un astfel de ruj orice ținută va arăta de câteva ori mai bine și mai impresionant. Astfel, nu va fi nevoie să te ocupi prea mult de fardarea ochilor. Pune-ți niște ochelari de soare stilați și vei fi irezistibilă.

2. Cămașă

Valoarea acestui articol vestimentar este faptul că poate fi asociat cu orice – blugi, pantaloni clasici, pantaloni scurți, rochie și chiar costum de baie. O cămașă arată stilat atât la oficiu, cât și la o plimbare.

3. Blugi și tocuri

O combinație accesibilă și stilată. Denimul este cel mai bun prieten al femeilor care nu au chef să se complice. Jeanșii sunt comozi și au un stil fermecător când sunt completați de o pereche de pantofi stiletto, sandale sau cizme cu toc. Uneori și încălțămintea cu imprimeuri sau inscripții te poate face de admirat.

4. Geantă

O geantă stilată, de calitate poate salva orice ținută banală. Trebuie să ai neapărat una în garderobă. O poșetă din piele, bine cusută o să te facă să arăți scump și rafinat.

5. Cercei supradimensionați

O pereche de cercei din metal lucios pot schimba instantaneu caracterul ținutei tale și chiar pe cea mai simplă s-o transforme în una cu stil. La fel ca și ochelarii de soare, cerceii adaugă șic în outfit.