Nuanțe de păr care întineresc: 40 de modele de coafură pentru femei de toate vârstele!

Tunsoarea dă tonul întregii ținute. Fără un păr îngrijit și coafat, chiar și cea mai stilată și bine gândită ținută va arăta deplasat și caraghios. Părul este arma fiecărei femei. O tunsoare bună, în armonie cu ovalul feței și tonalitatea pielii te poate întineri cu 5-10 ani.

Iar culoarea părului este la fel de importantă ca tunsoarea în sine. Deși tehnicile de vopsire pot fi destul de complicate, rezultatul justifică efortul depus. Prin urmare, hai să vedem care sunt cele mai populare nuanțe de păr ale acestui sezon!

Culoarea caramel la păr

Caramel este nuanța de păr ideală pentru doamnele care vor să şteargă câţiva ani de pe chip. Aceasta îți va împrospăta imaginea, adăugând coafurii reflexe strălucitoare, de tonalitate diferită, de la zahăr ars, bej, teracotă, până la blond și șaten auriu. Nuanța luminează pielea și se potrivește în special femeilor cu tonalitate caldă a pielii (fața rumenă, ușor arsă de soare sau cu pistrui).

Nuanța caramel e perfectă pentru femeile cu păr închis la culoare, care vor să-și împrospăteze look-ul, adăugând un pic de prospețime și expresivitate părului lor. În comparație cu nuanța blond deschis, care implică o decolorare violentă a părului, culoarea caramelului are nevoie de mai puțină substanță decolorantă pentru a obține efectul dorit.

Tonurile caramel arată bine pe orice coafură, indiferent de lungimea sau culoarea naturală a părului. Însă, oricum trebuie să ții cont de tonalitatea pielii la alegerea nuanței perfecte. Șuvițele caramel arată delicat, feminin și contemporan.

Blond căpșună păr

Blondul căpșună este una din cele mai populare nuanțe de păr ale acestui sezon, mai ales atunci când culoarea are o saturație diferită, care evoluează cursiv de la abia sesizabil la foarte intens.

Tonurile blond căpșună îmbină nuanțe roșiatice, roșcate, aurii, cupru, roz și blond și au două subtonuri esențiale: rece – blond clasic cu adaos de roz sau roz pastelat; cald – ca aurul roz, cu o nuanță roșiatică. Ambele asigură un efect excelent de întinerire.

Nuanțele blond căpșună, în dependență de subton, se potrivesc atât femeilor cu tonalitate caldă a pielii, cât și celor cu subton rece. Cu alte cuvinte, indiferent dacă ai pielea albă sau măslinie.

Cu toate acestea, blondul căpșună și variațiile sale sunt greu de întreținut. Nuanțele se estompează rapid și va trebui să te vopsești des. Tonurile de blond căpșună variază mult, de la tente fine de cupru, până la tonuri intense, ce se apropie de roșcat.

Tehnica de vopsire balayage, shatush, ombre

Tehnica balayage constă în colorarea părului cu mâna liberă, fapt care îi conferă un aspect cât se poate de firesc. Culoarea este aplicată lejer pe suprafața șuvițelor de păr, astfel încât părul arată natural, viu, sărutat de soare.

În ceea ce privește tehnica shatush, vopsirea are loc fără folosirea foliei. Părul este tapat, după care vopsit sau decolorat pentru a obținte un degrade natural ori o tranziție netedă de la închis spre deschis.

Iar tehnica ombre constă în deschiderea treptată a nuanței de bază, folosind o tranziție subtilă, dar densă, de la rădăcini spre vârfuri.

Aceste tehnici de vopsire sunt perfecte pentru femeile care nu sunt pregătite pentru schimbări radicale, dar vor să-și împrospăteze imaginea. Toate trei adaugă volum și expresivitate părului, întinerind chipul unei femei. Iar pe deasupra, sunt ușor de întreținut.

Tehnica de vopsire nude

În 2021 e la modă naturalețea și nu e de mirare că o asemenea tehnică de vopsire se bucură de popularitate în rândul femeilor din întreaga lume. Tehnica nude subliniază frumusețea nuanței de păr existente. Adică nu trebuie să-ți vopsești părul în altă culoare.

Aceasta adaugă intensitate și saturație părului și nimic nu întinerește la fel de bine ca un păr sănătos și strălucitor. Datorită tehnicii nude, relieful feței devine mai pronunțat și mai expresiv.

Vopsirea părului cărunt

Odată cu înaintarea în vârstă părul devine cărunt. Încărunțirea este un lucru inevitabil și fiecare femeie luptă în felul său cu acest fenomen. Unele femei se resemnează și acceptă modificările legate de vârstă ca ceva firesc, în timp ce altele încearcă să întoarcă situația în favoarea lor. Și le reușește! În articolul de mai jos am scris în detaliu cum poți reuși și tu acest lucru.

Citește și: Cum să îi dai o nouă viață părului cărunt? 4 tehnici de vopsire pentru un păr frumos și strălucitor!