Nu există nimic mai stupid decât tinerețea falsă! Nu repeta aceste greșeli

Femeile vor să fie tinere, elegante și atrăgătoare, indiferent dacă au 20, 40 sau 60 de ani. Dar goana după tinerețe e primejdioasă. Și atunci când ajung la acea vârstă elegantă, când nici bătrâne nu pot fi numite, dar nici tinere nu mai sunt, multe femei fac greșeli care în loc să le facă mai tinere, le fac să arate și mai bătrâne. Iar celebritățile nu sunt o excepție. Iată 5 vedete care așa și nu au reușit să se împace cu propria vârstă.

1. Brigitte Macron

În ultimii ani, Brigitte Macron a devenit persoana despre care se vorbește cel mai mult în lumea modei. Stilul ei este subiectul unor dezbateri aprinse, pe de o parte, și un exemplu de curaj pentru femeile adulte, pe de alta. ”Stilul unei femei după 60 de ani este alegerea ei personală. Și dacă nu-ți place ceva, asta e problema ta.” – afirmă franțuzoaica.

2. Donatella Versace

Donatella Versace este una dintre cele mai faimoase victime ale chirurgiei plastice. Designerul creativ al casei de modă Versace s-a transformat într-o păpușă în vârstă și continuă an de an să-și modifice fața. Și chiar dacă hainele ei sunt, mai mult sau mai puțin, stilate – chipul ei este înspăimântător.

3. Ivana Trump

Lui Donald Trump dintotdeauna i-a plăcut să fie înconjurat de femei frumoase. Și nu-i de mirare că prima lui soție a fost atleta și modelul cehoslovac, Ivana Zelnickov. Dar și atletele îmbătrânesc câteodată. Și la fel ca multe alte celebrități, Ivana refuză să creadă că nu mai are 20 de ani.

4. Madonna

Erau vremuri când regina muzicii pop – Madonna, era o tânără obișnuită, ca alte mii de tinere de aceeași vârstă. De atunci multe s-au schimbat, dar Madonna încă nu e gata să se împace cu vârsta. În zadar, unele lucruri pur și simplu arată ridicol. De exemplu, tinerețea falsă.

5. Christie Brinkley

Fotomodela americană e considerată una din cele mai atrăgătoare modele din toate timpurile, apărând pe copertele a peste 500 de reviste de modă. Christie se pare că nu are de gând să îmbătrânească și poartă în continuare ținute tinerești. Cât de relevant este acest lucru la 67 de ani, decide singură. Dar uite la mâinile ei!