Manichiura perfectă pentru unghii scurte. Ultimele tendințe

Din fericire, unghiile scurte în sine au devenit un trend pentru acest sezon, așa că nu-ți rămâne decât să alegi modelele care te inspiră.

Spre deosebire de unghiile lungi, cele scurte nu tolerează extravaganța. Scopul manichiurei scurte este de a face unghiile să arate vizual mai lungi și mai gingașe.

Pentru ca manchiura într-adevăr să înfrumusețeze mâinile, trebuie să respecți câteva reguli:

1. Renunță la decorațiunile sofisticate, bogate, diverse. Va arăta cumva provincial și aglomerat. Dă preferință minimalismului, redu din pietricele, sclipici și floricele.

2. Pentru ca să alungești vizual unghiile scurte acoperă-le cu nuanțe pastelate, nude, gingașe.

3. Ai în vedere că negrul și alte nuanțe foarte închise vor scurta vizual și unghiile, și degetele.

4. Nu economisi, folosește materiale de calitate. Astfel oja/gelul va ține mai mult, va acoperi unghia uniform și va dăuna mai puțin.

Tendințele cromatice

Actualmente, în industria modei, fie că e vorba de haine, accesorii sau unghii, la modă sunt extremitățile: ori totul, ori nimic. Ori minimalism absolut, ori ultra-extravaganță. Aceleași principii sunt urmate și în manichiură.

Dacă vorbim de unghii lungi, atunci este permis totul, dacă de unghii scurte, alegem minimalismul absolut.

Alb. Să nu crezi că albul pe unghii este relevant doar în cazul manichiurii franțuzești, îl poți folosi pe toată unghia, n-o să fie plictisitor sau banal. Dacă vrei totuși să atragi mai multă atenție, poți opta pentru un desen foarte modest, preferabil, în stil grafic.

Nude. Aici includem rozul gingaș și alte nuanțe asemănătoare pastelate. Le poți face simple sau cu niște desene minimaliste de culori contrastante (negru, roșu).

Roșu. E manichiura clasică. Deși este destul de atrăgător și poate scurta vizual unghia, este întotdeauna stilat.

Negru. Îl vor alege doar femeile cu placa lungă a unghiilor. La fel, nu exagera cu decorul, poți face o mică steluță argintie pe o unghie sau adăuga niște sclipici la fel doar pe o singură unghie.

Designul

Pulbere. Este o tendință care începe să dispară din modă, dar încă actuală. Manichiura mată obținută în acest fel este potrivită pentru unghiile scurte de nuanțe deschise.

Ombre. Astfel se alungește vizual unghia și are un efect estetic la fel ca și pe păr. Este o alternativă bună pentru manichiura franțuzească.

Marble stone. „Manichiura de piatră” este o alegere ultramodernă, pe unghie fiind reprodus aspectul granitului, marmurei sau cuarțului.