Manichiura franțuzească: 100 de modele colorate, care se poartă în 2021-2022!

Toate femeile își doresc să arate elegant, stilat și atrăgător, dar după cum bine știi, frumusețea exterioară a unei femei începe de la frumusețea unghiilor. Iar una din cele mai în vogă și universale tipuri de manichiuri este manichiura franțuzească, care e potrivită pentru toate femeile, grație eleganței și versatilității sale.

Dar timpul nu stă pe loc și french-ul contemporan nu mai este doar un vârf alb și o culoare neutră a unghiilor, ci poate lua orice formă și culoare, în dependență de preferințele tale. Prin urmare, am pregătit pentru tine cele mai bune modele de unghii french colorate.

Modele de unghii french colorate

Istoria manichiurii franțuzești nu a început în Franța, ci în Statele Unite ale Americii, la începutul anilor 70′. Fondatorul brandului ORLY, Jeff Pink, a primit sarcina de a crea un mod de vopsire a unghiilor, care să se potrivească tuturor actrițelor de cinema, indiferent de ținutele folosite în filme. Uite așa s-a născut unul din cele mai populare concepte de unghii contemporane.

Multe femei consideră manichiura french o opțiune plictisitoare, dar se înșală amarnic, din moment ce există o mulțime de modalități de a face unghiile să arate modern și neobișnuit. Totul depinde de creativitatea și imaginația ta.

Manichiura franțuzească cu modele

Manichiura french pare să aibă o infinitate de variații, începând cu opțiuni apropiate de clasic, și terminând cu variante ultra moderne, spectaculoase și chiar excentrice. Indiferent de variații, principiul rămâne același: suprafața de bază a unghiei se vopsește într-un anumit ton, iar vârful, în altul. Nu trebuie decât să găsești nuanțele care vibrează în același ritm cu dispoziția ta.

De altfel, multe femei înlocuiesc vârful alb cu diferite modele, iar degetul inelar îl decorează cu un desen frumos, care le reflectă personalitatea. În loc de vârfuri monocrome, femeile folosesc modele de frunze, flori, inimioare, fructe, fluturași, carouri etc.

Unghii french cu model pe inelar

De regulă, femeile își scot în evidență fie degetul inelar, fie degetul arătător. Nu există reguli stricte, important e ca texturile și culorile să se asocieze armonios între ele, să-ți completeze frumos tonalitatea pielii și să-ți scoată în evidență rafinamentul.

O unghie diferită arată stilat și va adăuga mâinilor tale un farmec aparte. Accentele strălucitoare (roșu, argintiu, auriu) atrag atenția, tonurile profunde calmează, iar cele vii (galben, verde, roz) îmbunătățesc starea de spirit. Surprinzător, dar culoarea unghiei distincte devine dominantă și dă tonul întregii imagini.

Modele de unghii cu gel french colorat

French-ul îți poate “face din ochi” nu doar cu vârfurile, ci și cu baza. Cine a zis că baza nu poate fi colorată? Femeile stilate aleg nuanțe profunde, monocrome, atât mate, cât și cu sclipici – important e să denote eleganță.

Vara sunt la modă tonurile calde, pastelate și strălucitoare, în timp ce iarna se recomandă tonuri neutre (negru, gri, bej, bordo, maro). De altfel, nu contează atât de mult nuanța sau culoarea aleasă, cât respectarea raportului clasic dintre cele 2 culori.

Unghii french cu argintiu

Manichiura french poate fi diluată cu reflexe argintii. Nuanțele neutre îmbinate cu sclipiri argintii vor transforma un ton plictisitor și conservator într-un adevărat artificiu vizual. Nu ezita să experimentezi, pentru că argintiul este asociat cu libertatea, spiritualitatea și seninătatea feminină.

Argintiul este o completare perfectă pentru unghii scurte, deoarece le face să pară mai lungi. Manichiura arată super stilat și contemporan, datorită contrastului dintre suprafețele mate și reflexele strălucitoare. O alegere perfectă pentru femeile care își doresc un look rafinat și misterios.

Unghii french cu auriu

Dacă vrei ca manichiura ta să arate scump, poți înlocui argintul cu alte nuanțe metalice, de exemplu, cu auriu. Tonurile aurii arată deosebit de armonios și delicat atunci când sunt îmbinate cu nuanțe gingașe de roz.

Această combinație este perfectă pentru petreceri și evenimente speciale și la sigur te va transforma într-o adevărată vedetă a serii. O astfel de manichiură arată întotdeauna proaspăt, luxos și expresiv, adăugând un aer nobil deținătoarei sale.

â

Modele de unghii french negre

Ademenitoare, elegante și nițel extravagante – unghiile negre adaugă farmec și atractivitate oricărei femei. Negrul este una din culorile universale. Aceasta are un farmec de neegalat și poate fi aplicată pe unghii indiferent de ținută, vârstă, context, dispoziție sau anotimp, arătând la fel de armonios atât pe unghii scurte, cât și pe unghii lungi.

Totul depinde de preferințele tale. Unele femei preferă să-și facă vârfurile negre și baza clasică, altele din contra. Mai multe despre manichiura neagră poți citi în articolul de mai jos.

Citește și: Manichiura neagră: 100 de idei spectaculoase la modă în 2021-2022!

Modele de unghii french roșu

În general, roșul este asociat cu pasiunea și feminitatea și se potrivește de minune femeilor sigure pe sine, care vor să-și sublinieze discret caracterul și independența. Culoarea va adăuga un farmec de neegalat manichiurii tale și arată bine atât pe unghii scurte, cât și pe unghii lungi.

La fel ca negrul și albul, roșul poate fi aplicat pe unghii indiferent de ținută, vârstă, context, dispoziție sau anotimp. Culoarea are o aureolă magică, enigmatică, ispititoare, asociată cu feminitatea și pasiunea. Cu o astfel de nuanță a unghiilor, vei fi întotdeauna în centrul atenției.

Manichiura franțuzească cu gel

Manichiura french este mai actuală și mai stilată ca niciodată până acum. Este versatilă, ușoară și poate fi realizată în cele mai diverse moduri. Una din principalele tendințe ale acestui sezon constă în decorarea manichiurii french cu “zâmbete” de culori moi și pastelate. Îți recomandăm să alegi unul din modelele prezentate mai jos. Ele la sigur îți vor face vara frumoasă.

Modele de unghii french cu sclipici

Strasurile și nuanțele metalice revin cu o frecvență de invidiat în tendințe și nu plictisesc niciodată. Acestea arată expresiv atât pe vârfuri, cât și la rădăcini. Indiferent de stil, ele vor adăuga unghiilor tale prospețime și expresivitate, iar datorită contrastului dintre mat și strălucitor, manichiura va arăta întotdeauna fresh și contemporan.

Modele unghii french inversat

Industria frumuseții și, în special, manichiura se schimbă într-un ritm atât alert, încât în locul modelelor clasice apar noi și noi diversificații, populare în rândul femeilor de toate vârstele. Până și forma clasică a manichiurii franțuzești cunoaște variații. Una din principalele tendințe ale noului deceniu sunt modelele de unghii french inversat.

Modele de unghi french rotunde, pătrate, ovale

Manichiura french a fost gândită ca manichiură pentru unghii scurte, indiferent dacă ai unghii ovale, rotunde sau pătrate. Însă sugestia noastră este să experimentezi cu forma unghiilor tale, încercând french pe diferite forme și lungimi, efectul este răsunător. La urma urmei, tuturor ne place să arătăm diferit.

Manichiura franțuzească 2021-2022

Manichiura french a devenit mai neobișnuită ca niciodată, dar chiar și sub pietre, luciu, dungi și alte elemente suplimentare, poate fi sesizat stilul laconic care a făcut-o populară în întreaga lume.

Citește și: 20 de idei elegante de manichiură pentru unghii scurte