Îngrijirea părului acasă: Evită aceste 6 greșeli și părul tău va fi întotdeauna dens și strălucitor!

Un păr frumos înseamnă mai întâi de toate un păr curat, îngrijit și sănătos. Majoritatea femeilor își îngrijesc părul acasă. Dar ești sigură că știi cum să îți îngrijești părul corect? Iată câteva sfaturi de la stiliștii profesioniști datorită cărora părul tău va fi întotdeauna dens și strălucitor.

Sfaturi pentru îngrijirea părului acasă

Regula #1. Părul trebuie spălat de două ori

Nu, nu de două ori pe săptămână. Părul trebuie spălat atunci când este murdar, dar de 2 ori. Dacă simți că părul tău este gras, uleios sau plin de fixativ – aplică șamponul de două ori. Prima oară pentru înlăturarea grăsimii și murdăriei, iar a doua oară pentru curățarea pielii de pe cap. Nu-ți fie frică, două spălări nu-ți vor face nici un rău, dacă șamponul e de calitate.

Greșeala #1. Aplicarea șamponului pe toată lungimea părului

Dacă nu ți-au rămas urme de fixativ pe întreaga lungime a părului, șamponul trebuie aplicat doar pe piele și la rădăcini. Spuma care se scurge e suficientă pentru a curăța restul părului. O astfel de tehnică protejează vârfurile de uscare și despicare.

Îngrijirea părului după baie

Regula #2. Balsamul se aplică pe păr umed

Atenție – pe păr umed, nu ud. Dacă apa picură de pe păr în timpul aplicării nu vei face decât să diluezi calitatea balsamului. Acesta pur și simplu se va scurge. Același lucru e valabil și pentru măști. Scopul lor este să hrănească părul și să pătrundă în structura acestuia. Prin urmare, usucă nițel părul cu ajutorul unui prosop înainte de aplicare.

Greșeala #2. Aplicarea balsamului pe rădăcini

Oricât de mult ți-ai dori un păr mătăsos pe toată lungimea, nu aplica balsamul pe rădăcini. În caz contrar, riști să pierzi din volum și să te trezești cu părul murdar. În plus, balsamul înfundă porii de pe pielea capului și poate provoca iritații și mâncărimi.

Clătirea părului cu apă rece

Regula #3. Părul trebuie clătit cu apă rece

În timpul spălării, apa caldă deschide porii, curățând pielea de praf și impurități. Iar apa rece îi închide. Prin urmare, părul trebuie clătit cu apă rece. După spălare, aplică balsamul pe păr umed timp de 10 minute și clătește părul sub un jet de apă rece.

Greșeala #3. Spălarea părului cu apă fierbinte

Apa fierbinte privează părul de strălucire. În plus, temperaturile ridicate activizează glandele sebacee, făcându-le să producă exces de sebum, care duce la îngrășarea rapidă a părului și diverse afecțiuni la nivel cutanat. Părul trebuie spălat cu apă caldă. Dacă observi că se ridică aburi, înseamnă că apa e prea fierbinte.

Sfaturi de îngrijire a părului

Regula #4. E bine să dormi cu părul împletit

Când ne agităm prin somn, părul are de suferit și nu putem controla acest lucru. Decât dacă dormim cu părul împletit. Acest truc va amortiza contactul cu perna și va prelungi viața firelor tale. Cel mai bine e să dormi pe o pernă de mătase.

Greșeala #4. Coafuri prea strânse

Tunsorile prea strânse pun presiune pe rădăcini, diminuează rezistența părului, rănesc pielea, îngreunează circulația sângelui și slăbesc rădăcinile. Cu astfel de tunsori, părul tău nu va fi niciodată dens și sănătos.

Protecția părului vara

Regula #5. Părul trebuie protejat de căldură

Indiferent dacă e vorba de saună sau zilele caniculare de vară. Temperaturile înalte accelerează deshidratarea părului și acesta devine uscat. Iar uscat înseamnă fragil. Adaugă la asta expunerea la raze ultraviolete și vânt. Prin urmare, vara poartă o pălărie.

Greșeala #5. Stai la soare fără pălărie

Modificările de temperatură provoacă un spasm al vaselor de pe pielea capului, din cauza căruia nutriția foliculilor de păr este tulburată. În consecință, părul își pierde strălucirea, elasticitatea și începe să se rupă. Deci, vara nu ieși din casă fără pălărie, iar iarna fără căciulă.

Produse pentru îngrijirea părului

Regula #6. Folosește un pieptene din silicon

Cumpără piepteni cu dinți moi: silicon, peri naturali sau plastic. Fierul și lemnul deteriorează structura firelor de păr. Nu economisi pe așa detalii mărunte ca pieptenele sau peria de păr, deoarece le folosești în fiecare zi și sunt importante pentru igiena părului tău.

Greșeala #6. Accesorii dure

Accesoriile metalice deteriorează părul și pielea capului. În schimb benzile elastice din silicon, care mențin șuvițele datorită formei, nu datorită tensiunii, sunt întotdeauna binevenite.

Citește și: Ce fac franțuzoaicele ca să-și spele părul mai rar? 4 remedii pentru păr gras de la redactorii revistei Elle (Paris)