În sfârșit am aflat diferența dintre parfum și apă de toaletă. Sunt chiar 5 tipuri

Pentru multe femei alegerea parfumului este un proces foarte important, poate chiar un adevărat ritual. Sortimentul e foarte mare, trebuie să aleagă mirosul, marca, dar și concentrația de parfum, de care depinde rezistența lui.

Dacă nu ești foarte pricepută la acest capitol, noi te vom ajuta să înțelegi diferența dintre diferite tipuri de parfumuri.

În mare parte, toate parfumurile sunt constituite din uleiuri aromatice, apă și alcool. Deosebirea constă în proporția celor 3 ingrediente, precum și în prețul pe care-l au apa de parfum, apa de toaletă sau apa de colonie.

1. Parfumul

Este cel mai concentrat tip de parfum. De fapt, doar acesta își merită cu adevărat denumirea. Conținutul de uleiuri aromatice în parfum este de 20-30%. O astfel de aromă se menține pe piele mai mult de 6 ore, iar pe haine sau hârtie mai mult de 24 de ore. Parfumul face parte din parfumeria de elită și costă cel mai scump.

Particularitatea acestuia constă în faptul că își poate schimba nuanța aromatică. De exemplu, când este pulverizat miroase într-un fel, iar peste o oră miroase altfel. Posedă toate cele 3 note: de vârf, de mijloc și de bază.

Parfumul nu este o opțiune pentru fiecare zi. Se recomandă să-l folosim seara, în perioada rece a anului.

2. Apa de parfum (Eau de Parfum)

Concentrația de uleiuri aromatice în apa de parfum este un pic mai mică, de 15-20%. Aroma se păstrează cel puțin 4 ore pe piele și până la 24 de ore pe haine sau hârtie. Spre deosebire de parfum, aceasta poate fi folosită pe tot parcursul zilei.

În apa de parfum se păstrează notele de mijloc, fără ca acestea să se modifice odată cu trecerea orelor. Este perfect pentru folosirea zi de zi.

3. Apa de toaletă (Eau de Toilette)

Este un articol de parfumerie ușor. Se simt puțin notele de vârf și de mijloc. Concentrația de uleiuri aromatice este de 7-10%. La fel ca și apa de parfum, este potrivită pentru utilizarea zilnică. Mai mult ca atât, chiar și de câteva ori pe zi. Rezistența acestei ape este cu mult mai mică și mai ușoară. Este cel mai răspândit articol de parfumerie.

4. Apa de colonie (Eau de Cologne)

În apa de colonie se conține o concentrație de arome de 3-5%. Aceasta se va simți pe piele circa 2 ore, iar pe haine și hârtie până la o zi. Este cel mai ușor articol de parfumerie și este folosit mai mult de către bărbați. După proprietăți, se aseamănă cu apa de toaletă, simțidu-se doar notele de vârf și mirosul de alcool.

5. Spray-ul aromat de corp (Eau Fraiche)

Concetrația de arome este de circa 1-3% și se menține pe corp mai puțin de o oră. Se deosebește prin aromele specifice de citrice. Acesta poate fi folosit pe tot parcursul zilei, mai ales la orele de fitness.