Cum arată o manichiură pentru aristocrate: 5 modele pe care să le alegi

Poate o să fii surprinsă, însă atunci când se referă la o manchiură care arată scump nail artiștii au în vedere o manichiură de calitate înaltă, perfect realizată. O altă particularitate este aerul aristocrat pe care îl redă. Atunci când vezi o manichiură scumpă, trebuie să ți-o imaginezi pe reprezentantele familiilor regale.

Totodată, pe lângă design nu trebuie să se ignore starea cuticulelor și a mâinilor.

Minimalismul este unul dintre cele mai populare trenduri în prezent. Chiar dacă culorile de bază sunt nude, se aleg cele mai originale. Decorațiunile sunt și ele minimaliste și trebuie să arate scump.

1. Nuanțele nude

Pe unghiile scurte, aceste nuanțe arată perfect. Ele alungesc vizual unghia și arată mult mai rafinat decât nuanțele închise. În plus, se schimbă spre bine aspectul întregii mâini, degetele fiind mult mai feminine. Mai mult, aceste nuanțe gingașe întineresc vizual mâinile.

2. Design cu decorațiuni minimaliste

Ornamentele geometrice foarte delicate și decorațiunile mici se asociază foarte bine cu oja de o nuanță gingașă. Este un design potrivit pentru orice ocazie, vârstă, anotimp. Poți folosi câteva nuanțe pastelate pe aceeași mână.

3. Nuanțe de roșu

Roșul pe unghii sau pe buze are o energie aparte. De regulă, este folosit de către femeile care nu se tem să atragă atenția. Dacă monotonia te apasă, manichiura roșie este un remediu foarte bun pentru starea de spirit. Ea îți va decora nu doar unghiile, dar și viața.

4. Nuanțe deschise sidefate

Cu ajutorul noilor tehnici de nail art, îți poți transforma unghiile în perle. Pulberea strălucitoare oferă unghiilor un aspect sidefat. Chiar și așa, aceasta rămâne o manichiură aristocratică și minimalistă.

Luciul obținut prin această metodă va atrage atenția, dar nu va deranja nicio privire.

5. Manichiura franțuzească

Clasicul french nu iese niciodată din modă. Este manichiura care se potrivește pentru unghii de orice lungime, arată armonios, natural și nobil.