Coafuri care întineresc: 7 stiluri care nu se demodează niciodată!

Dacă vrei să-ți schimbi înfățișarea, începe de la coafură! Iar dacă nu știi ce tunsoare să alegi, te ajutăm noi. Iată 7 tunsori care nu își pierd niciodată din actualitate și împrospătează imaginea oricărei femei.

Tunsori carre păr mediu

Această tunsoare e adorată de toată lumea, de la puștoaice de 16 ani, până la doamne de o vârstă respectabilă. Ea este întruchiparea tinereții și feminității, se potrivește tuturor femeilor, este universală, versatilă și ușor de întreținut.

În plus, ea are o groază de variante: cu breton sau fără breton, până la urechi sau până la gât, clasic sau în scări, pentru păr drept sau pentru păr ondulat. Variantele cu breton ascund bine ridurile și îți dau un aer îndrăzneț, iar cele fără breton descoperă fruntea, mută accentul pe ochi și te fac nespus de grațioasă și feminină.

Tunsori asimetrice păr scurt

Tunsorile bob asimetrice pentru păr scurt sunt îndrăznețe și elegante în același timp. O asemenea tunsoare corectează ovalul feței, maschează imperfecțiunile tenului, adaugă volum părului și îți va face chipul mai grațios. Mai ales variantele cu breton lung.

Iar dacă ai părul subțire și rar, această frizură este o adevărată comoară, deoarece adaugă volum la rădăcină și pe creștet, împrospătând în acest fel imaginea în ansamblu.

Tunsori bob-carre cu breton

Coafura a preluat volumul și delicatețea tunsorii bob și tranzițiile netede ale tunsorii carre. Ea poate fi atât netedă, cât și neglijentă, atât cu breton, cât și fără, și se potrivește atât femeilor tinere, cât și doamnelor mai în vârstă. În plus, e ușor de coafat, nu necesită corectări frecvente și arată tineresc.

Tunsoarea bob-carre încadrează perfect ovalul feței, întinerește chipul și adaugă prospețime părului. Există o mulțime de variații ale acestei tunsori, dar la 50+ îți recomandăm varianta cu breton, deoarece bretonul ascunde ridurile de pe frunte. În plus, bretonul adaugă îndrăzneală și îți va face coafura mai versatilă.

Tunsoarea garcon

Îndrăzneață, cochetă și elegantă – tunsoarea garcon a apărut pe arena frumuseții la începutul secolului trecut, dar astăzi e mai populară ca niciodată până acum.

Ușor de coafat, ușor de îngrijit, ușor de corectat – coafura garcon e ideală pentru femeile cu trăsături delicate ale feței și cu o constituție fragilă a corpului, dar mai puțin potrivită pentru femei plinuțe.

Tunsori bob păr scurt cu breton

O astfel de coafură arată cât se poate de feminin și stilat, iar cel mai important – adaugă volum și prospețime părului tău. Bobul inversat este ușor de coafat și arată deosebit de natural datorită stilului său nițel neglijent.

Această tunsoare e binevenită atât la birou, cât și în circumstanțe mai puțin formale. Tunsoarea bob are efect de întinerire, nivelează excelent ovalul feței și adaugă expresivitate întregului look.

Tunsori bob păr mediu cu breton

Coafura bob e una din cele mai apreciate tunsori din lume. Ea este practică, versatilă, arată superb pe chipul oricărei femei și se asociază excelent cu orice ținută.

Bretonul ascunde ridurile, acneea și alte imperfecțiuni ale tenului, iar aranjarea stratificată compensează lipsa volumului și nivelează trăsăturile feței.

Tunsori pixie asimetrice

Tunsoarea pixie este practică, comodă, versatilă, ușor de coafat și se potrivește de minune femeilor sigure de sine, care vor să arate neobișnuit, dar nu au timp pentru aranjarea coafurii.

Iar dacă ai părul subțire și rar, pixie este o adevărată comoară, deoarece adaugă volum la rădăcină și pe creștet, împrospătând în acest fel imaginea în ansamblu.

Citește și: Verdictul stilistului: Ce tunsori și culori NU se mai poartă în 2021!