Coafuri care îmbătrânesc: 4 tunsori de evitat, dacă ai trecut de 50 de ani!

Ce contează cel mai mult pentru o femeie trecută de 50 de ani? Fără să stea mult pe gânduri, 8 din 10 femei vor răspunde că menținerea tinereții și frumuseții exterioare este sarcina lor numărul unu. Iar cele care vor răspunde altfel, în taină, tot își doresc acest lucru. După 40 de ani, nu e suficient să alegi o tunsoare care îți va scoate în evidență ochii sau pomeții, e nevoie de una care să-ți sublinieze rafinamentul și în același timp să-ți mascheze ridurile de expresie, iar uneori și cele de pe gât.

Tunsori nepotrivite pentru femei de peste 50 de ani

Păr prins în coadă sau în coc

Această tunsoare trebuia purtată atunci când erai studentă la facultate, când părul era lung și elastic, iar pielea curată ca porțelanul, și puteai împleti o coadă lungă sau, dimpotrivă, puteai strânge tot părul într-un coc stilat și grațios.

Dar, vrem sau nu vrem, cu toții îmbătrânim, pielea este “atacată” de riduri, în zona urechilor apar tot felul de pigmenți, iar o tunsoare cu coadă sau coc, nu va face decât să scoată în prim plan toate aceste elemente, inclusiv și ridurile de pe gât.

Citește și: Demonstrat științific: 7 tunsori care te întineresc cu 10 ani!

Păr împletit cu coadă

Părul împletit este întotdeauna o decizie riscantă și controversată, deoarece fie ți se potrivește bine, fie nu ți se potrivește deloc. O coadă împletită, mai ales dacă e lungă, are ceva patriarhal. Ea adaugă seriozitate, castitate, incoruptibilitate unei fete tinere, dar, în același timp, un pic de simplitate subtilă.

În timp ce unei doamne de 50 de ani, o asemenea tunsoare nu face decât să-i adauge ani, în mare parte, pentru că părul nu mai e în starea impecabilă de dinainte, dar împletitura cere un păr dens, sănătos și voluminos.

Citește și: Împrospătează și întineresc: 40 modele de tunsori scurte, actuale în 2021!

Tunsoare carre păr drept

Coafura carre, cu o linie dreaptă a tunsorii și breton, arată stilat, dar până la 40 de ani. Toate din cauza faptului că silueta feței este încadrată de 3 linii drepte și după o anumită vârstă, look-ul arată deplasat, mai ales că focusează toată atenția asupra ridurilor.

Plus la asta, femeia 50+ e asociată cu bunăvoința, imparțialitatea, dreptatea și înțelepciunea. Dar cu o asemenea tunsoare, aceasta se transformă imediat într-o directoare tipică a unei școli cu internat pentru fete cu antecedente penale.

Citește și: Scapă de prejudecăți: 6 tunsori scurte pentru femeile care vor cu adevărat o schimbare!

Păr lung și desprins

Pentru un păr lung și voluminos nu există o coafură mai bună! Dacă ai 18 sau 20 de ani. Dar dacă ai peste 50, în cel mai bun caz vei arăta ca o vrăjitoare din filmele de animație pentru copii.

De acum înainte vei ști care sunt principalele tipuri de tunsori pe care trebuie să le eviți.

Mai mult decât atât, îți propunem să afli ce tunsori te pot avantaja: Părul mediu și lung: 18 modele de tunsori pentru femei 50+