Treci prin tine aceste 20 de proverbe chinezești și vei înțelege mai bine viața

Reuters

Este clar pentru toți că înțelepciunea chineză are o abordare neobișnuită. Uneori e binevenit să privim lucrurile dintr-o altă perspectivă ca să le înțelegem mai bine. Încearcă să le privești de data asta din perspectiva chinezilor și vezi, poate se mai aprinde o luminiță!

1. Secretul succesului: cazi de șapte ori, te ridici de opt.

2. Perlele nu se află pe malul oceanului. Dacă vrei una, trebuie să te scufunzi după ea.

3. Mă înfuriam că nu am cu ce mă încălța, dar am întâlnit un om care nu avea picioare.

4. Dacă te-ai împiedicat şi ai căzut nu înseamnă că mergi în direcţia greşită.

5. O carte închisă este doar o bucată de hârtie.

6. Limba rezistă fiindcă e moale, dinţii cad fiindcă sunt tari.

7. Trei pahare de vin te fac să înţelegi o doctrină profundă.

8. Face mai mult zgomot un copac ce cade, decât toată pădurea care creşte în tăcere.

9. Nu-i nevoie să bei toată apa mării ca să-ţi dai seama că este sărată.

10. Cu bani poţi cumpăra un ceas, dar nu şi timpul.

11. A fi o singură zi lipsit de griji înseamnă a fi pentru o zi nemuritor.

12. Cine nu are de treabă dă de treabă altuia.

13. Gloria nu este a celor neînvinşi, ci a celor care se ridică după fiecare lovitură.

14. Iubeşte-mă când o merit cel mai puţin; atunci am nevoie cel mai mult.

15. Când ai 10 paşi de făcut, 9 paşi sunt jumătatea drumului.

16. Nenorocirea nu intră decât pe uşa pe care i-am deschis-o.

17. Cel care revine dintr-o călătorie nu va mai fi niciodată la fel ca atunci când a plecat.

18. Toate calamităţile vin de la gură.

19. Cine pleacă din casa lui pentru a merge în căutarea fericirii, aleargă după o umbră.

20. Dacă doriţi fericirea pentru o oră, trageţi un pui de somn. Dacă doriţi fericirea pentru o zi, mergeţi la pescuit. Dacă doriţi fericirea pentru o lună, să vă căsătoriţi. Dacă doriţi fericirea pentru un an, moşteniţi o avere. Dacă doriţi fericirea pentru o viaţă, ajutaţi pe cineva.

Citate selectate de pe citatepedia.ro