Cred în faptul că trebuie să comunicăm cu Universul. Să învățăm a vedea semnele, să ne dezvoltăm sensibilitatea la ele. Atunci când radarele sunt setate să capteze mesaje, poșta de sus vine zilnic: prin fraze întâmplătoare spuse de trecători, cu melodii auzite în taxi, cu inscripții citite pe tricoul unui biciclist. Visele sunt pline de simboluri și tot ce ne rămâne este să ascultăm, să auzim și să nu blocăm filtrele.
La fel, trebuie să acceptăm tot ceea ce se întâmplă ca pe un drum de parcurs și nu ca pe o obligație insuportabilă sau o incomoditate temporară. Toate stările incomode sunt o practică bună de trăire a acestor stări. Atent și conștient, ca dimineața la țară.
Ideea este că trebuie să le trăiești atunci când au loc, dar nu în prealabil sau postfactum. Necazul veșnic al celor amăgiți este obiceiul de a se pierde în trecut, în gânduri mistuitoare sau în viitor, ștergând visurile care încă n-au fost visate până la urmă.
Ceea ce se întâmplă chiar sub nas nu se observă – ieri fără riduri, azi cu unele adânci.
Lasă în pace realitatea. Nu trebuie să-i arăți ce formă să ia și cum să se întâmple. Percepe totul așa cum este, dar nu cum ai vrea tu să vezi. Micșorează-ți așteptările. Încetează să mai fii deranjată de neajunsurile altora.
Începe cu tine și spune-ți „eu nu sunt perfectă”. Lasă-te pe tine în pace și vei căpăta pacea în suflet. Acceptă că nu poți face totul perfect și recunoaște asta ca ceva firesc.
Înțelege că nu poți fi o mamă, o soție, o fiică, o prietenă sau un angajat perfect. Ești la fel de bună, vie, amuzantă, neîndemânatică și omenoasă ca toți restul. Noi nu suntem denumiri de funcții pe cărți de vizite, nu suntem statuturi familiale, nu suntem corpuri mecanice, cu inteligență artificială – noi suntem oameni.
Universul îi iubește pe cei onești și curajoși, cei care stau bine pe picioare. Cu ei e interesant să discuți, ei știu să fie recunoscători.
Uimitor, dar abia acum am înțeles cât de important este să nu rămâi blocat pe propria persoană. Să cureți din cap interminabilele „vreau, vreau – mai mult, mai departe, mai sus” și să încerci să trăiești cât de simplu se poate.