Parabolă despre educație: Într-o bună zi, feciorul mai mare a venit la tatăl său și i-a spus…

Un bătrân înțelept avea 3 copii. Într-o bună zi, feciorul mai mare a venit la tatăl său și i-a spus:

– Tată, există un lucru despre care vreau să-ți mărturisesc de mult timp. Îl iubesc pe prietenul meu Cristian. Înțeleg că te-am dezamăgit, dar nu pot merge împotriva sentimentelor mele.

Peste câteva zile, feciorul mai mic a venit la tatăl său și i-a spus:

– Tată, m-am gândit mult cum să-ți spun despre acest lucru, dar eu nu vreau să fiu vânător. Știu că toți bărbații din neamul nostru au fost vânători, iar ferma noastră este cea mai mare din oraș. Dar eu iubesc toate ființele și nu voi putea face rău nimănui. Este important pentru mine să fiu curat la trup și la suflet. Refuz să mănânc carne și vreau să devin vegetarian.

Un pic mai târziu, fiica cea mică, deja matură, l-a îmbrățișat pe tatăl său și i-a spus:

– Tati, am ceva să-ți spun. Vreau să devin femeie independentă. Soțul, copiii, treburile casnice – toate acestea sunt departe de sufletul meu. Aș vrea să mă dezvolt în știință, să fac multe descoperiri.

Bătrânul înțelept a oftat adânc. Îi era greu să accepte deciziile copiilor săi, dar la un moment dat s-a întrebat: Ce se va întâmpla dacă le interzic să-și urmeze propria cale? Am dreptul moral să fac acest lucru? Vor deveni fericiți dacă îi lipsesc de ceea ce le aduce plăcere? Își vor iubi oare tatăl la fel cum l-au iubit înainte? Vor mai fi oare copiii mei?

Bătrânul a decis să îi accepte așa cum sunt ei și le-a permis să-și aleagă singuri calea.

Fiul cel mare a dispărut în scurt timp și nu s-a mai întors înapoi. Fiul cel mic s-a retras în pădure și a încetat să semene a om. Fiica a avut o carieră frumoasă, a devenit bogată, dar a rămas necăsătorită și după 40 de ani a început să sufere de depresie.

Îndurerat și decepționat, bătrânul înțelept s-a dus la vecini ca să-și găsească alinarea acolo.

– Ce mai faci, vecine? Copiii tăi cum o mai duc? – a întrebat prietenos înțeleptul.

– Bine de tot. Ăla mai mare a devenit om mare în oraș, recent mi-a luat mașină. Mezinul tocmai a absolvit facultatea de medicină. Iar Anca s-a căsătorit cu un bărbat de treabă și are 3 copii.

– Dar, vecine, oare copiii tăi nu se gândeau la lucruri stupide în tinerețe?

– Ba se gândeau, dar le-am zis că dacă mai aud vreo idee năstrușnică, le tai finanțarea și le dau cu lopată peste cap. A funcționat.

Morala: Nu-ți lăsa copilul de capul lui!

Citește și: Adevăratul lux – este să trăiești așa cum îți place!