Nu tinde să ai totul deodată: 7 sfaturi puternice de la liderul spiritual, Ravi Shankar

Ravi Shankar este un guru indian și un lider spiritual, fondator al organizației internaționale „Arta de a trăi”.  A fost nominalizat la Premiul Nobel în 2004 și 2006, iar în 2009 a intrat în Top-5 cei mai influenți oameni din India, potrivit revistei Forbes. Iată câteva sfaturi care ar putea să te influențeze și pe tine.

1. Nu te grăbi nicăieri. Trebuie să fii acolo unde îți este bine. Dacă simți că nu ești acolo unde trebuie să fii, mergi în direcția în care îți spune inima. Ține minte: pentru ca să găsești, nu trebuie neapărat să mergi undeva.

2. Nu încerca să controlezi oamenii și evenimentele. Nu planifica, nu aștepta, nu dori, nu ține. Învață să menții o pauză, în care nimic nu se întâmplă. Lasă oamenii să vină la tine, iar evenimentele să se întâmple de la sine. Ele nu sunt întâmplătoare pentru tine.

3. Oferă-ți libertatea să fii tu însuți, iar altora să fie ei înșiși. Reține că fiecare are propria cale și propriile lecții. Dacă drumurile voastre se intersectează – minunat, iar dacă se despart – e bine, pentru că totul se face ca să-ți fie bine.

4. Nu tinde să ai totul în același timp. Chiar și atunci când crezi că nu ai nimic, ai ceva, iar când nu-ți ajunge, ți se întinde o mână de la prieten, frate, soră sau trecător. Fii echilibrat în toate.

5. Întâlnește-i pe toți și pe toate cu zâmbet și iubire. Nu spune niciodată „adio”, pentru că nu e nimic terminat. Spune „Mulțumesc și la revedere”.

6. Fii deschis oamenilor, universului, Celui de Sus – numește-l cum vrei. Crede în faptul că tot ce se întâmplă în viața ta este în favoarea ta. Chiar și atunci când crezi că mai rău nu se poate, de fapt se poate să găsești ceea ce ai pierdut.

7. Pentru ca să îmbraci o cămașă curată, trebuie s-o arunci pe cea murdară. Este imposibil să afli ceva nou sau să te schimbi, fiind blocat de dogme și convingeri vechi. Fă-ți mintea flexibilă!