Din păcate, se întâmplă și asta. Uneori, copiii nu îi permit mamei să-și aranjeze viața personală și să trăiască pentru sine nici măcar la 40+.
Am o prietenă care are doi copii. Un băiat de 21 de ani și o fată de 15 ani.
Prietena mea a divorțat acum câțiva ani, iar copiii au rămas să trăiască cu dânsa. Soțul era vinovat de divorț, și totuși el reușit să întoarcă copiii împotriva mamei. Cică ea este rea și din cauza ei familia s-a destrămat.
Iar copiii cred în acest lucru și nu îi permit mamei să-și vadă de viața personală. Și chiar dacă sunt aproape adulți, conversațiile nu ajută cu nimic.
“Tata nu va veni să ne viziteze, dacă în casă va locui alt bărbat”.
“Victor al tău nu are ce căuta în casa cumpărată de tata”.
“Nu îmi vine să cred că l-ai adus să trăiască cu noi”.
Sunt doar câteva din reproșurile care nu se termină niciodată.
La un moment dat, Innei i-a devenit clar că relația cu Victor nu va duce la nimic bun. Copiii nu o vor lăsa să fie fericită. Și cât timp va mai putea Victor să îndure toate acestea? În cele din urmă, Inna a decis să trăiască în pace cu copiii ei. La acel moment avea 45 de ani. Aparent, nu mai merită să ne amintim despre viața personală a ei, deoarece peste câțiva ani copiii vor avea propriile familii, iar ea va rămâne singură.
Pe de altă parte, mai am o prietenă cam de aceeași vârstă, care a avut un mariaj nereușit. Pe ea nu am văzut-o mult timp, iar apoi ne-am întâlnit din întâmplare pe stradă. Era cu un bebe și primul lucru la care m-am gândit a fost că a devenit bunicuță.
Nu. S-a dovedit a fi că a devenit pentru a treia oară mămică. Și pentru a doua oară soție.
– Cum au reacționat copiii?, am întrebat eu.
– S-au revoltat puțin, dar le-am explicat cine e mama în casă și le-am zis că dacă nu le place pot să trăiască cu tata. În cele din urmă s-au calmat.
– Eu n-aș fi fost în stare să fac asta.
– În zadar. În curând vor crește și vor trăi separat. Ce trebuia să fac? Să rămân singură de dragul lor? Peste doi ani cea mai mică va face majoratul. Iar eu am 44 de ani. Când dacă nu acum să îmi aranjez viața?
Și într-adevăr.
Toată lumea știe că copiii se comportă egoist. Dar cum să stabilim corect granițele dincolo de care acest egoism nu ar trebui să treacă? Poate o mamă să decidă singură cum să se comporte și cum să-și aranjeze viața personală? Are dreptul să devină fericită sau ar trebui să-și petreacă restul vieții îngrijind de copii?
Va fi bine pentru copii dacă mama lor va rămâne singură? Ar trebui o mamă să se sacrifice pentru capriciile copiilor ei?
Scrie ce crezi despre acest lucru în comentarii.