Nu de pe canapea: 6 moduri în care să-ți faci munca de acasă super eficientă

E minunat atunci când nu trebuie să mergi dimineața la birou: te-ai trezit, te-ai spălat, te-ai așezat în fața laptopului și poți începe să lucrezi. Pe de altă parte, e rău că nu există un control din afară și totul din jur permanent te distrage. Din acest articol, vei afla câteva reguli ce-ți vor face munca confortabilă și rezultativă în același timp.

1. Nu munci de pe canapea

Crearea unui spațiu productiv este cheia spre succes. Nu trebuie să lucrezi de pe canapea: asta te relaxează și nu te lasă să te concentrezi.

Un scaun confortabil, o masă ordonată, fără nimic în plus, și o iluminare bună – constituie minimul necesar pentru o zi productivă. Folosește toate avantajele oficiului de acasă, întrucât îți poți crea atmosfera perfectă.

-Setează o temperatură confortabilă;

-Pune o muzică de fundal. Cercetătorii spun că ascultarea unor melodii potrivite pot mări productivitatea cu 6,3%.

-Înconjoară-te cu nuanțele potrivite. Albul, griul și bejul relaxează și plictisesc. Verdele, albastrul și galbenul induc optimismul și te fac să te apuci de treabă.

2. Fii mobil

A lucra la distanță nu înseamnă să stai în fața laptopului zile întregi. Smartphone-urile, tabletele, ceasurile inteligente – sunt gadgeturile create pentru a te ajuta să fii la legătură în orice minut și în orice loc.

Nu uita și de accesorii. Nu este comod să folosești trackpad-ul? Ia-ți un șoricel fără fir. Micile detalii te ajută să lucrezi mai ușor și să faci aceleași sarcini într-un timp mai scurt.

3. Folosește instrumentele corecte

Să renunți la instrumentele moderne pentru rezolvarea problemelor zilnice este stupid. Utilizează programe și aplicații cu care să fii mereu la legătură și să-ți repartizezi corect energia.

Pentru comunicarea cu colegii, folosește Telegram, Slack, WhatsApp și Skype. Boomerang te ajută să planifici trimiterea scrisorilor și îți amintește când trebuie să răspunzi. Do it (Tomorrow) este un planificator minunat pentru sarcinile zilnice. Take Five te va salva de pierderea concentrației.

4. Nu uita de sănătate

Unele persoane nu reușesc să ia prânzul cum se cuvine. Altele nici nu doresc să se ridice de pe scaun și să iasă din birou ca să respire aer proaspăt.

Și acasă există neajunsuri. Cel mai important neajuns este faptul că frigiderul e prea aproape. De aceea, e foarte important să nu mănânci în exces.

Fă gimnastică, servește gustări sănătoase și aerisește odaia cât mai des. Organismul o să-ți mulțumească.

5. Fă pauze

Încercarea de a face totul dintr-odată, fără să-ți lași organismul să se odihnească, va duce mai devreme sau mai târziu la faptul că o să ți se facă greață de tine, de locul de muncă și de pereții din jur.

Ocupă-te de toate așa încât să nu te adâncești în stres și emoții negative.

Împarte sarcinile în altele mai mici și organizează-ți mai eficient timpul.

6. Menține-te în tonus

Dacă ai decis să faci o mică pauză, nu te grăbi să te tolănești pe pat. Încearcă să profiți de faptul că nu ești la oficiu și să faci ceea ce nu poți acolo.

Cea mai bună odihnă este schimbarea activității. În pauză, fă-ți un ceai, un duș de contrast sau fă un set de exerciții.

Sursa