Lampa și întrerupătorul: O pildă înțeleaptă despre cât e de important să te simți iubit!

Întrerupătorul era mic. Mic, posomorât și plat. Lampa însă era frumoasă. Frumoasă, mare, luminoasă, îmbrăcată într-o lustră stilată. Nu e de mirare că întrerupătorul s-a îndrăgostit. Lui îi plăcea când lampa împărțea lumină și căldură celor din jur – părea atât de veselă, jovială, lipsită de griji.

Lampa era atât de frumoasă încât chiar și în întuneric îi simțea prezența. Era mereu alături – gingașă și îngândurată. Întrerupătorul suferea.

Lampa stătea sus, în centrul camerei. El era jos, în colț, ferit de ochii lumii. Lampa îi făcea uneori din ochi, dar asta îl întrista și mai tare, pentru că ei nu puteau fi împreună.

În cameră mai era și sticla de la geam. Pe ea nu o observa nimeni. Dar sticla era mereu acolo. Uneori oamenii priveau în direcția ei, dar nu găseau cuvinte potrivite. În loc să vorbească despre sticlă, ei vorbeau despre timpul de afară, despre un cățeluș care aleargă sprinten pe stradă, despre cât de murdară e sticla. Bineînțeles că asta o supăra.

Sticla era o rudă îndepărtată a lămpii. Dar soarta a transformat-o pe una în geam, iar pe alta în lampă. Sticla își invidia ruda și, într-o bună zi, când lampa dormea, ea îi spuse întrerupătorului:

– Mare prostănac mai ești. Chiar nu înțelegi că lampa depinde de tine? 

Întrerupătorul s-a bucurat auzind aceste cuvinte. Și s-a speriat. Cum des se întâmplă cu cei care iubesc. Era o chestiune de responsabilitate. Sticla a continuat:

– Tu ești regele ei. Ești stăpânul ei. Ești mântuitorul ei. E destul să vrei și ea va rămâne stinsă pentru totdeauna. E destul să vrei și ea se va aprinde. Poți să o stingi și să o aprinzi în fiecare secundă. Poți să-i iei zilele. Ea e sluga ta, sclava ta, iar tu suferi. Ce patetic…

– Cum îndrăznești să spui una ca asta?

Întrerupătorul s-a înfuriat atât de tare încât lampa s-a aprins.

– Vezi? A strigat sticla și a început să râdă sonor.

– E adevărat că depinzi de mine? A întrebat întrerupătorul sfios.

Lampa a oftat îndelung și a zis:

– Da, e adevărat. Acum poți să mă batjocorești și să faci ce vrei cu mine. Acum că înțelegi că depind de tine, dragostea se va transforma în robie.

Dar întrerupătorul nu o asculta. Pentru prima oară după mulți ani el se simțea cu adevărat fericit.

Înseamnă că totul nu a fost decât o farsă? Înseamnă că distanța e doar o iluzie și suntem legați? Că soarta însăși a vrut să fim împreună!? Se pare că tu și cu mine de azi înainte putem trăi fericiți. Spune-mi când vrei să luminezi și te voi aprinde. Iar dacă obosești, e destul să-mi faci din ochi. Voi deveni protectorul luminii tale și paznicul tău.

– Ce prostănac!, a exclamat sticla.

Lampa aia nu s-a ars niciodată. Stăpânii așa și nu au înțeles care e secretul ei. Stăpânii nu știau că lampa este iubită…

Citește și: Căsătoria înseamnă muncă! Sfatul pe care l-am primit de la bunica acum 30 de ani!