Iubirea dintre bunică și nepoțel e veșnică și nemărginită

Sinceră să fiu, mi-aș fi dorit să fiu mai întâi bunică și după aceea mamă. Să am acea înțelepciune și răbdare pe care o au bunicile, să pot să fiu la fel de girijulie, dulce și înțelegătoare.

Bunicile sunt pur și simplu îndrăgostite de nepoții lor până la infinit. Ele nu au acea nervozitate, oboseală și exigență pe care o avem noi, mamele. Ele au putere să asculte, ele savurează fiecare zâmbet al copilului, ele îl cuprind cu grijă și atenție. Mamele nu o pot face în aceeași măsură.

Relația dintre nepoțel și bunică e una specială, una eternă și nemărginită. Pentru o bunică nu e nimic mai important decât să-și sculte nepotul, să se joace cu el, să-i citească sau să meargă la plimbare. Bunica are cele mai calde îmbrățișări, iar amintirile despre ea sunt cele mai dulci.

O bunică știe să savureze altfel până și venirea pe lume a unui nepoțel. Spre deosebire de mamă, ea nu simte durere, oboseală, chin și neîndămânare, pentru ea aceste momente nu mai sunt înfricoșătoare și stresante, ea pur și simplu trăiește și recuperează ceea ce nu a putut trăi când a născut ea.

E mare păcat să lipsești copilul de prezența în viața lui a bunicilor. Bunicii compensează tot ce nu reușesc să ofere părinții. Bunicii sunt poarta spre trecut și temelia pentru viitor. Bunicii știu să cultive calități în noi, știu să ne înconjoare cu afecțiune și să ne hrănească cu sentimentul că suntem importanți în această lume.

Iubiți-vă bunicii și nu uitați să-i vizitați, ei întotdeauna vă așteaptă!