Ia-ți ipotecă și nu planifica: 5 metode paradoxale de a-ți face viața simplă și ușoară

Să te prefaci surd, să lași ceea ce ai început, să încetezi să planifici… Lena Volodina este jurnalista, bloggerița și scriitoarea, care prin propria experiență a ajuns la unele metode neașteptate de a simplifica viața. Îți propunem și ție să încerci câteva îndemnuri provocatoare de la ea.

1. Apelează la ipotecă

Mulți preferă să strângă ani de zile bani pentru apartament, numai să nu ia credit ipotecar.  Părerea mea este că în acest mod oamenii amână o mare bucurie și viața, în general.  Cât de paradoxal n-ar suna, ipoteca ne oferă posibilitatea de a trăi aici și acum. Da, o să plătești mai mult, dar nu totul se măsoară în bani. Viața e mai de preț ca banii! În plus, ai posibilitatea să achiți toată suma înainte de termen.

2. Începe să lași mâncare în farfurie

Trăim într-o „societate a farfuriilor curate”: din copilărie ni se spune că nu trebuie să lăsăm mâncare în farfurie, trebuie să mâncăm tot, pentru că în Africa copii sunt flămânzi. De fapt, nu este nimic bun în a mânca tot ce nu ne place. Acest principiu, de regulă, se răspândește și asupra altor decizii. Continuăm să facem ceea ce nu ne place, cu aceeași insistență cu care mâncăm salata fără gust.

Una dintre cele mai valoroase abilități este cea de a refuza. Spune „nu” mâncării proaste, rugăminții colegei, care o să-ți ia tot timpul liber sau activităților care te epuizează și nu-ți aduc nicio plăcere. Nu există oameni care reușesc totul, sunt cei care își stabilesc corect prioritățile și fac totul la timp.

3. Încetează să planifici

Acum este la modă să avem jurnale, să facem liste, să planificăm și să formulăm răspunsul clar la întrebarea „Cine te vezi peste 5 ani”.  Planurile ne limitează. Lumea, tehnologiile și tendințele se schimbă prea repede, pentru a ține în fața ochilor un oarecare punct final. Poți obține mult mai multe, dacă te relaxezi și te lași duși de val, profitând de toate oportunitățile din cale.

4. Uită de regula celor 10 mii de ore

Scriitorul și jurnalistul canadian, Malcolm Gladwell, a propus formula prin care pentru a deveni un profesionist în domeniu și a obține succes trebuie să-i acorzi acestei activități 10 000 de ore. Nu trebuie să fim profesioniști în toate. Există lucruri pe care le facem pentru plăcere și nu neapărat ne dedicăm 100%.

Unii au mustrări de conștiință pentru că nu acordă suficient timp unei activități și se simt diletanți. Îți propun să te bucuri de proces și să nu duci neapărat totul până la capăt. Nu este nimic rușinos în a lăsa o activitate și a începe una nouă. Nu este rău să fii superficial, e rău să trăiești reieșind din așteptările altora.

5. Prefă-te că ești broasca cea surdă

Iată o pildă: broaștele participau la un concurs – cine va ajunge mai repede în vârful muntelui. Animalele care urmăreau întrecerea strigau: „Nu faceți asta, n-o să reușiți, o să cădeți și o să muriți”. Multe dintre broaște au căzut și au murit. La finiș a ajuns doar una, care era surdă.

În viață este important uneori să te transformi în „broasca surdă”: să faci ceea ce crezi că este necesar și să nu asculți ce spun ceilalți. Frica de a fi criticați ne oprește în a îndeplini sarcini importante. De fapt, oamenilor le este indiferent vom reuși noi sau nu. Ei vor vorbi și vor uita, iar tu încă mult timp te vei îndoi de visurile tale.