Dragostea necondiționată reprezintă starea noastră autentică

Se spune că natura noastră că și ființe este creată din dragoste necondiționată față de oameni, dar și față de orice. Aceasta scoate din ecuație orice fel de acțiune ce implică lexemul “dacă”, scoate din ecuație jena, rușinea , vinovăția, folosirea omului de către om în diverse scopuri meschine. Acestea sânt înlocuite cu respect, încredere, lumină și individualitate. Din păcate această stare autentică a noastră a fost întinată de-a lungul timpului, iar aceste părți componente ale ei au rămas ascunse atât de adânc în interiorul nostru, încât mulți dintre noi nici nu mai cunoaștem că le avem .Cu siguranță cu toții conținem această stare, însă pentru a avea acces la ea, trebuie ca mai întâi să fim conștienți de existența ei, iar apoi să dăm la o parte toate cojile de ceapă cu care aceasta e acoperită, că să zic așa.

Starea noastră autentică, respectiv iubirea necondiționată, nu implică suferință. Atașamentul, adicția, obsesia, dorința de a controla totul sânt cele ce crează suferință. Credem că iubim, dar de fapt sântem atașați. Credem că simțim gelozie pentru partener, în momentul în care acesta se uită la altcineva, fiindcă îl iubim, însă nu este deloc așa. La mijloc e vorba de o frică puternică de a pierde. Avem convingeri limitative cum că nu suntem valoroși și în consecință de cauză nu merităm o persoană valoroasă lângă noi. La fel se întâmplă și cu job-ul. Vorba românului; “ Nu merit un partener sau job mai bun. Bine că-l am și pe asta!” Iar Universul ne oferă exact ceea ce am cerut și zice: “Fie, dacă asta e dorința ta!”. Atunci devenim posesivi, geloși, manipulatori, încercăm cu orice preț să controlăm totul din frică exagerată de a nu pierde. În realitate se întâmplă exact opusul- pierdem și, în consecință suferim. Stringul există, iar ciclul se repetă iar și iar până obosim.

Trebuie să înțelegem că adevărată iubire e cea necondiționată, iar aceasta nu implică nici o urmă de gelozie, posesivitate, orgoliu, mândrie excesivă, sau dorința de a manipula.

Spre exemplu: În momentul în care job-ul pe care-l am mă va ajuta în a-mi îndeplini menirea pe care o am pe acest pământ, nu-l voi pierde, însă nici nu voi deveni obsesiv în a-l avea. Va veni ceva de la sine. Mă voi bucura de fiecare zi și voi aplica legea efortului minim.

În momentul în care partenerul pe care-l am nu va mai rezona cu mine, nu mă voi supără pe el și nu va exista acea suferință ci voi înțelege că dacă aceste lucruri apar, vin dintr-o teamă, dintr-un atașament, dintr-o nevoie care nu e sănătoasă, nicidecum din iubire.

În momentul în care mama sau tata mă abandonează, mă îndreptățesc, sau se comportă cu mine într-un mod injust în copilărie, este pur și simplu pentru a oglindi un aspect pe care-l conțin în interior, dar de care încă nu sânt conștient. Nu e în regulă să mă supăr pe ei sau să ne simt rănit, ci să înțeleg că în momentul în care aspectul respectiv va fi vindecat în interiorul meu, garantat că va dispărea și în exterior.

În momentul în care acel dușman îmi provoacă un anumit rău, e necesar să înțeleg că pur și simplu aspectele nerezolvate la mine l-au atras, iar dragul de el, doar îmi arată cealaltă parte a monedei. Respectiv, dacă nu aș trece prin acea experiență rea, cum m-aș mai putea bucura și înțelege binele la adevărată sa valoare?! Desigur că nu aș avea cum.

Dorința de a controla orice vine dintr-o convingere limitativă care ne încurcă să vedem adevărata natură a oamenilor, ci ne face să-i privim ca pe niște obiecte, ceea ce e complet toxic și nesănătos.

Cu toții trecem prin astfel de experiențe, fie că sunt ele bune sau rele, iar să le privim cu iubire necondiționată este adevărata artă pentru care venim pe Pământ!