„Credeai că ai două vieți și dintr-o dată îți dai seama că ai avut și ai doar una singură…”

Sufletul meu se grăbește.

Mi-am numărat anii și am constatat că mi-a rămas mai puțin timp pentru viață, decât am trăit deja.

Mă simt ca un copil care a câștigat o cutie cu bomboane: pe primele le mănâncă repede bucuros, dar când își dă seama că au mai rămas doar câteva, începe cu adevărat să le mănânce cu plăcere, încercând să le simtă cât mai mult gustul.

Nu am timp pentru conferințe interminabile, legi, proceduri, reguli interne, știind că nimic din acestea nu se vor realiza.

Nu am timp să suport oameni absurzi, care nu se comportă conform vârstei lor.

Nu am timp să lupt cu mediocritatea. Nu vreau să fiu la ședințe, unde se întrec ego-urile între ele.

Nu pot suporta manipulatorii și oportuniștii. Sunt îngrijorat de oamenii invidioși care încearcă să îi discrediteze pe cei mai capabili pentru a le căpăta pozițiile, talentele și realizările.

Mi-a rămas prea puțin timp pentru a discuta titlurile ziarelor. Nu vrea să fac asta, pentru că sufletul meu se grăbește. Au rămas prea puține bomboane în cutie.

Vreau să trăiesc cu oameni care sunt foarte umani. Oameni care pot râde de greșelile lor, care și-au atins obiectivele. Oameni, care își înțeleg chemarea și nu fug de îndatoririle lor. Cei care apără demnitatea umană și vor doar să fie de partea adevărului și a dreptății. Asta face ca viața să merite să fie trăită.

Vreau să mă înconjoare oameni care știu să atingă inimile altora. Oameni, care după loviturile grele ale vieții au învățat să crească și și-au păstrat atingerea blândă a sufletului.

Da, mă grăbesc, mă grăbesc să trăiesc cu intensitatea, pe care numai maturitatea o poate oferi. Încerc să nu irosesc în zadar niciuna dintre bomboanele care mi-au rămas. Sunt sigur că vor fi mult mai gustoase decât cele pe care le-am mâncat deja.

Scopul meu este să ajung la final în armonie cu mine, cu familia și cu conștiința mea.

Credeai că ai două vieți și dintr-o dată îți dai seama că ai avut și ai doar una singură.

Autor: Mario de Andrade