Cele 10 reguli ale Fericirii: Respectă-le și vei fi cu adevărat fericit!

Oamenii nu vor să înțeleagă că fericirea e în interiorul lor. Nu vor cu încăpățânare. Ei caută fericirea în exterior și nu le trece prin cap că fericirea nu se caută, ci se simte. Dacă te gonești după ea, nu o vei ajunge niciodată. Iar dacă ești destul de inteligent, fericirea îți va bate la ușă. – Lev Landau.

Regula nr. 1 – Gândește pozitiv!

Ce dai, aceea primești. Dacă te gândești numai la rău, vei atrage numai lucruri rele în viața ta. Iar dacă te gândești la bine și îi tratezi pe ceilalți cu respect, vei primi aceleași lucruri din partea lor.

Nu te mai plânge. Nimeni nu vrea să asculte despre genunchii care te supără, tensiunea arterială sau cozile la spital. Există atâtea subiecte care pot aprinde interesul în ochii interlocutorului tău. Oamenii care emană energie pozitivă și voie bună îi fac pe cei din jur să se simtă mai bine. De ce să nu fii unul din ei?

Regula nr. 2 – Fii recunoscător!

Albert Einstein spunea că există două moduri de a-ți trăi viața. Primul – de a crede că nu există miracole. Și al doilea – de a crede ca totul e un miracol. Fii recunoscător pentru lumea minunată în care trăim. Numai atunci când suntem recunoscători, trăim cu adevărat.

Abia atunci avem timp să privim în jur și să înțelegem cât de minunată e lumea în care trăim: cerul, copacii, fluturașii, insectele, oamenii. Abia atunci poți să le contemplezi. Abia atunci nu te grăbești nicăieri. Abia atunci timpul nu înseamnă bani, iar viața nu înseamnă goană. Abia atunci începi să te cunoști cu adevărat, începi sa înțelegi câtă energie ai pierdut în căutarea fericirii, când totul era chiar sub nasul tău.

Regula nr. 3 – Trăiește clipa!

Trăim în așteptarea fericirii și ne tot gândim: mâine-poimâine vom fi promovați la locul de muncă, vom cumpăra un apartament, o mașină, vom merge în vacanță la mare și atunci, abia atunci, vom fi fericiți.

Însă la 70 de ani fericirea o vei asocia cu zâmbetul tatei de pe vremea când era tânăr, cu un vals de toamnă, cu plimbările serale cu prietena de pe vremea când nu aveai nici mașină, nici apartament și nici bani în buzunar.

Regula nr. 4 – Încetează să te compari cu alții!

Încetează să te compari cu alții. Singura persoană cu care trebuie să te compari ești tu, cel din trecut. Și singura persoană pe care trebuie să o întreci ești tu, cel din prezent. Oricât de bun ai fi, întotdeauna se vor găsi oameni mai buni decât tine.

Dar oameni mai buni decât tine într-un domeniu fix – nu înseamnă oameni mai valoroși. Fiecare om este unic, prin urmare, fiecare om este valoros. În general, încearcă să fii om de valoare, nu om de succes. Succesul înseamnă să obții ceea ce dorești. Fericirea înseamnă să te bucuri de ceea ce obții.

Regula nr. 5 – Luptă cu fricile tale!

Tot ceea ce îți dorești se află de cealaltă parte a fricii. Viața începe atunci când încetezi să te temi. Când încetezi să te temi de frig, de căldură, de boli, de înfrângeri, de furie, de despărțire, de singurătate, de trădare, de eșec, de suferință, de moarte. Încearcă să faci în fiecare zi ceva ce te sperie – să ții un discurs, să vorbești cu un necunoscut, să te dai cu trotineta etc.

Schimbările sunt necesare. Ele sperie, dar te pun într-o situație nouă, te obligă să gândești diferit, stimulează creativitatea, îți dau energie să te miști mai departe și cresc pofta de viață. Permite-i fricii să-ți fie busolă. Doar atunci când faci ce te sperie, evoluezi cu adevărat.

Regula nr. 6 – Fii implicat!

Ochii plini de entuziasm, fața care debordează de satisfacție și pasiunea înflăcărată pentru ceea ce faci – iată semnele care îi cuceresc pe cei din jur, nu mașina, portmoneul și hainele.

Dacă vrei să te simți bine, va trebui să-i faci și pe restul să se simtă mai bine. Fii omul care dă tonul petrecerii, care face atmosfera, care are grijă de fiecare în parte, dar nu uită de nevoile lui. Fii omul care îi face pe restul să se simtă interesanți ca persoane.

Regula nr. 7 –  Spune lucruri frumoase despre alții!

Un proverb franțuzesc spune că dacă arunci cu noroi în cineva, poți să nimerești sau să dai pe-alături, dar garantat vei rămâne cu mâinile murdare. Dacă umilești, denigrezi și discreditezi alte persoane, mai întâi de toate te discreditezi pe tine.

Un cuvânt de laudă nu va face rău nimănui. Mai ales dacă e sincer și vine din toată inima. Nici măcar nu va trebui să minți pentru că fiecare om are măcar o trăsătură cu care se poate mândri. Nu ezita să-i amintești despre asta. Oamenii amabili, sinceri și deschiși sunt mai fericiți decât restul.

Regula nr. 8 – Fii mereu ocupat!

Celebrul psiholog, scriitor și profesor american, Dale Carnegie, spunea: Fii mereu ocupat. Ăsta e cel mai ieftin medicament din lume și unul dintre cele mai eficiente. 

Oamenii fericiți sunt mereu ocupați cu ceva. Asta nu înseamnă că muncesc zi și noapte, ci că nu pierd timpul în zadar și orice ar face – o fac cu dedicație. Pentru că cei ce trăiesc sunt cei ce luptă.

Regula nr. 9 – Trăiește viața ta, nu viața altora!

Facultatea, primul job, căsătoria, creditul imobiliar, copiii, o slujbă bine plătită, rutina cotidiană, pensionarea – asta e calea standard pentru sute de milioane de oameni. Și pentru o bună parte din ei chiar funcționează. Dar pe alții îi face nefericiți și suferă nu doar ei, ci și cei care îi înconjoară.

Ai primit acest cadou pe care oamenii l-au numit viață. Și îți irosești cei mai buni ani ca să trăiești după scenariul altora? Pe bune? Adevărul e că te poți căsători, poți lua un credit ipotecar, poți avea 7 copii și asta e normal. În același timp, e absolut normal să fii celibatar și la ai tăi 40 de ani să fii barman pe o plajă din Tijuana. Fă ceea ce te face cu adevărat fericit.

Regula nr. 10 – Fii bun!

Suntem cu toții o mare familie umană. Niciunul dintre noi nu este mai bun sau mai rău decât alții. Fii bun, pentru că fiecare om pe care îl vei întâlni, în interior duce o bătălie grea, despre care nici măcar nu bănuiești.

Să fii bun nu te costă nimic. Fiecare om vrea să fie ajutat și tratat cu respect. Dar puțini oameni încearcă să se comporte în același mod cu ceilalți. Și chiar dacă unii nu îți sunt recunoscători pentru binele pe care îl faci, continuă să îi ajuți (dacă asta nu te costă nimic), pentru că astfel vei deveni mai fericit.

Citește și: Oriunde te îndrepţi, fă-o din toată inima: 9 lecții de viață de la maestrul gândirii chineze, Confucius!