Cea mai importantă achiziție din viața unei femei…

Astăzi am înțeles un lucru important. Cea mai necesară achiziție din viața fiecărei femei este un topor. Deci nu o haină de blană, nu o geantă Louis Vuitton și nici măcar o vacanță în Maldive. Ci un topor. Recent mi-am luat unul și viața mea a căpătat o nouă culoare. Am găsit un topor frumos, lucios, cu mâner elegant, de culoare oranj. Și totul s-a schimbat într-o clipă.

L-am pus în căruciorul de cumpărături și m-am îndreptat spre parcare. Acolo mă aștepta o surpriză neplăcută. Un tip a parcat atât de aproape de mașina mea, încât nu puteam petrece căruciorul spre ușă, iar de cealaltă parte mă împiedica o bordură.

Geniul parcării își punea cumpărăturile în portbagaj. Când m-am apropiat, s-a uitat lung la mine și nu părea deloc rușinat de isprava sa. Eu am luat o pauză, m-am uitat lung la topor, apoi la mașina lui. Bărbatul s-a gândit câteva secunde, apoi a adăugat:

– Imediat o mut. După care m-a ajutat să-mi încarc mașina.

Ce bărbat amabil, m-am gândit eu (și toporul). Am lăsat toporul pe scaunul din față și am plecat iute la țară, la părinți. Bine, iute e mult spus. Cam atât de iute cum ieși din oraș vineri seara. Ca de obicei, lumea era foarte grăbită. Un șmecher m-a depășit iscusit, ca să câștige câteva secunde, dar s-a trezit cu roșu în față și a frânat brusc chiar înaintea mea. Era cât pe ce să-l pocnesc. Rămăseseră câțiva centimetri. Vitezomanul a ieșit din mașină și a început să urle la mine:

– Ieși afară! Deschide că îți sparg geamul.

Am coborât geamul, m-am uitat lung la el, am pus mâna pe topor și i-am zis:

– Stai că ies, dacă tot vrei să vorbim. Suntem mereu gata de dialog.

Vitezomanul s-a liniștit. Cel puțin a scăzut tonul. A zis că sunt nebună la cap și s-a întors în mașină. Și totuși, cât de simplu pot fi depășite conflictele când ai un topor.

Am mers mai departe. Când am ajuns în sat, am descoperit că un necunoscut parcase chiar în poarta părinților mei. Zic bun. N-ai ce face. Am scos pungile din mașină și le-am mutat după poartă, cu intenția să las mașina un pic mai departe. Într-un final, am scos și toporul. Chiar în acel moment și-a făcut apariția proprietarul mașinii. Imaginați-vă următoarea scenă: O femeie extenuată, vădit supărată, cu un topor ascuțit și lucios în mână, lângă mașina unui tip care a parcat urât…

– Au, v-am luat locul? Imediat mă mut. Mii de scuze. Era cald și am vrut să o las sub copac, la umbră. Mii de scuze. Imediat o mut.

Nu știu dacă toporul și-a făcut treaba sau am dat peste un om amabil, dar am luat noua achiziție în casă ca să îi arat tatei. Tata a zis că e un topor bun și vrea și el unul ca ăsta. Iar eu i-am zis că toporul e pentru femei.

Citește și: Căsătoria înseamnă muncă! Sfatul pe care l-am primit de la bunica acum 30 de ani!