Ce vor bărbații? 10 trăsături ale unei femei adevărate, care nu vor lăsa indiferent nici un bărbat!

Viziunea masculină despre cum ar trebui să arate o femeie adevărată e un subiect foarte intrigant, care la sigur va stârni polemici aprinse. Prin urmare, fără prefațe lungi și pompoase, hai să vedem care sunt cele 10 trăsături esențiale, care caracterizează o femeie adevărată, în percepția bărbaților.

Femeia ideală pentru bărbați trebuie să fie:

Iubitoare

Zică lumea ce n-ar zice, dar toți bărbații (la fel că toate femeile) își doresc să se simtă apreciați și iubiți. Femeia poate să fie frumoasă, bogată, tandră, talentată și seducătoare, dar dacă nu e în stare să-și manifeste dragostea și tandrețea față de partenerul său, ar fi naiv din partea ei să creadă că bărbatul ar putea să-i răspundă cu altă monedă.

Bună la suflet

Există o convingere nițel șablonizată, dar cu o sămânță de adevăr, că generozitatea este privilegiul bărbaților, iar bunătatea prerogativa femeilor. Nu întâmplător, Napoleon Bonaparte sublinia că “femeia frumoasă îți place cu ochii, iar ce bună – cu inima. Una este prețioasă, iar alta de neprețuit”. Bunătatea este una din fețele feminității, prin urmare, ai grijă să nu o pierzi.

Citește și: Cinci lucruri despre bărbați pe care le-a învățat o femeie până la 33 de ani

Feminină

Tot vorbind de feminitate. Vrem sau nu vrem, o femeie trebuie să arate feminin și să se poarte în mod corespunzător dacă vrea să-i fie pe placul unui bărbat. In epoca feminismului această idee nu e foarte populară, mai ales că e greu de descris în cuvinte ce înseamnă a fi feminină. Dar toată lumea știe acest lucru, sau mai bine zis, simte. De regulă, fie ai această trăsătură, fie nu.

Înțeleaptă

Nu e vorba de studii sau cunoștințe academice. Vorbim de o înțelepciune nativă, naturală, care permite unei femei să privească adânc în sufletul uman și să vadă esența lucrurilor, așa cum poate face doar o femeie adevărată. O femeie care știe să se bucure de viață și înțelege foarte bine cum funcționează lumea care o înconjoară și natura relațiilor umane.

Citește și: Ce calități preferă femeile la bărbați?

Un bun psiholog

În spatele fiecărui bărbat de succes stă o femeie puternică, mai întâi de toate, pentru că e un bun psiholog. Această trăsătură decurge din ceea ce am scris puțin mai devreme. Asemenea femei înțeleg foarte bine cum sunt organizate lucrurile și cum gândesc și acționează cei care o înconjoară. Prin urmare, ele știu cum să-și aleagă partenerul, cum să-l motiveze, cum să-l facă să se simtă apreciat și iubit. Ba mai mult, acest lucru le reușește în mod natural.

Slabă și puternică în același timp

Slabă numai în prezența lui și puternică în prezența tuturor. Toate pentru că percepția masculină este foarte controversată. Pe de o parte, bărbații iubesc femeile puternice, iar pe de alta, iubesc să arate puternic în ochii lor.

Altruistă

Vorbim de femeile care muncesc cu dedicație, fie că ne referim la o afacere, un hobby, un job sau educația copiilor. Bărbații preferă femeile cu sclipire în ochi, pasionate de viață și de ceea ce fac, nu doar de rețele și cumpărături.

Citește și: 10 greșeli pe care le fac adesea, femeile în relații. Prin câte te regăsești?

Gospodină

Casa e întotdeauna curată. Soțul sătul. Copii îmbrăcați și hrăniți. Bine, ne referim la femeile care au decis să se dedice în totalitate familiei.

Corectă

O femeie adevărată nu-i va permite bărbatului său să comită fapte murdare, litigioase sau lipsite de demnitate și nici ea nu va leza niciodată drepturile altcuiva.

Diferită

În funcție de context și circumstanțe, o femeie poate fi tandră, rece, sexy, încăpățânată, dură, veselă sau vulnerabilă. A nu confunda cu fățărnicia. Femeilor înțelepte le reușește în mod natural să se plieze în dependență de situație.

Citește și: Testul sincerității: 7 lucruri pe care un bărbat le face doar cu o femeie adevărată