Bunicul meu a trăit 102 ani! Nu trecea nicio zi fără să facă aceste 3 lucruri!

Obişnuinţa este a doua natură a omului: alege conştient ce faci în mod repetat pentru că aceea este direcţia în care te îndrepţi pe drumul vieţii tale. – Marius Simion.

Bunicul meu avea 3 obiceiuri pe care le repeta în fiecare zi. Din spusele lui, anume datorită lor a trăit o sută de ani. În continuare, aș vrea să discutăm despre ele.

#1. Citea în fiecare zi

Bunicul obișnuia să-mi spună povești înainte de somn. Povești pe care, ulterior, nu le-am mai auzit nicăieri. Chiar dacă am încercat să le caut. Până la adânci bătrâneți el și-a exprimat gândurile foarte clar. Când plecam împreună la pescuit, bunicul îmi povestea tot felul de chestii: despre planete, despre animale, despre diferite popoare și diferite culturi. A terminat doar 4 clase, dar a fost unul din cei mai erudiți oameni pe care i-am cunoscut vreodată.

Când eram mic, bunicul mă tot îndemna să citesc, îmi strecura cărți în geantă, îmi povestea despre o carte sau alta, uneori îmi citea din ele. Odată mi-a zis că darul cititului e cel mai mare dar pe care l-a primit de la Dumnezeu. De când mă țin minte, bunicul era cu cartea în mână. Cu toate că era om de la țară, gospodar și avea multe de făcut.

El mi-a dezvăluit că lectura l-a învățat să se exprime clar, dar mai important, l-a învățat să gândească clar și i-a păstrat mintea ageră și senină până la adânci bătrâneți.

Bunicul citea măcar o oră pe zi, doar la lumina soarelui și făcea o pauză de câteva minute între lecturi, cam la fiecare 20-30 de minute, pentru a-și menține tonusul ochilor. Nu-mi amintesc să-l fi văzut vreodată cu ochelari.

#2. Făcea ceea ce îi plăcea cu adevărat

Filosofia lui de viață era cât se poate de simplă. Trăiește clipa, trăiește în plăcere, viața este un dar de la Dumnezeu. Cred ca în adâncul inimii era hedonist. Bunicul îmi tot spunea:

– Am 60 de ani, nu mai pot pierde timpul. Fiecare zi este ca o mică viață pentru mine.

Viața nu-i atât de lungă, în esență. Dacă faci lucruri monotone, care se repetă de la o zi la alta, anii se scurg cât ai zice pește. Și viața se scurge. Și ce înțelegi din ea? Bunicul avea multe responsabilități. Ca orice om de la sat. Dar încerca în fiecare zi să găsească câteva clipe pentru sine. Să cânte la nai, să meargă la pescuit, să fumeze o țigară, din când în când, să-și facă o sanie, un fluier, să înoate etc.

Pentru el era o chestiune de principiu. Chiar dacă bunica se mai supăra pe el când lăsa prășitul și se ducea la pescuit, moșul era de neclintit. El înțelegea foarte bine că munca nu se termină niciodată și nu trebuie să amâni clipele de fericire pe mai târziu.

#3. Înota

Bunicul meu a trăit toată viața la țară. Mai întâi în casa tatălui său. Apoi în casa pe care au ridicat-o împreună cu bunica. Mai întâi într-o casă mică. Și abia la 60 de ani s-au mutat într-o casă mai mare. Casa și-a făcut-o în apropriere de lac. Bunicul adora să înoate. Nu trecea nicio zi fără ca el să fie acolo. Din aprilie până în octombrie bunicul era la iaz. Chiar și pe ploaie. Era ca bătrânul și marea din cartea lui Hemingway, pe care, de altfel, o adora.

El îmi spunea că atunci când înoată se simte ca pasărea în zbor. Că lectura e hrana lui pentru suflet, iar înotul e hrana pentru corp. Greu de crezut, dar bunicul a înotat câte puțin până la 80 de ani. Tot el m-a învățat să înot. Țin minte acea zi de parcă s-a întâmplat ieri. El avea doar 1.72 și 65 de kilograme, dar atâta putere și hotărâre ca în brațele lui nu am văzut niciodată. Bunicul îmi spunea:

– Nu pot să ridic un bou de coarne, dar am să zbor ca un fluture până al 100 de ani.

Așa și s-a întâmplat.

Citește și: “N-am avut noroc în viață încă din ziua în care am fost conceput” – o lecție care te va învăța să apreciezi ceea ce ai!